REȘIȚA – Demiterea lui Grindeanu nu e deloc surprinzătoare; de la bun început era clar că rolul său este unul temporar, de încălzitor de scaun pentru stăpânul care, din anumite motive, nu putea încă să-l ocupe. Surprinzătoare sunt însă momentul ales pentru execuţie şi, mai ales, rezistenţa victimei.
Eu una mă aşteptam ca Grindeanu să fie sacrificat în cu totul alte condiţii. Putea să se întâmple imediat după faimoasa ordonanţă sau poate după legea salarizării, pentru unii mumă, pentru alţii ciumă, însă criza asta a picat cam din senin. Pentru PSD, toate păreau că merg excelent: economia creştea, salariile creşteau (cel puţin pentru unii dintre bugetari), Opoziţia era castrată. Fireşte, pe lângă improvizaţia cu un premier politic care nu e preşedinte al propriului partid, se vedea clar că poziţia lui Dragnea nu este foarte solidă, dar asta nu era vreo noutate: primele semne ale frondei apăruseră încă de la protestele de astă-iarnă şi, ca în orice formaţiune politică, întotdeauna vor exista personaje care aşteaptă în umbră prima ocazie pentru a sări la gâtul şefului. Violenţa exploziei arată însă cât de puternice sunt tensiunile din PSD, că doar nu s-a trezit Dragnea într-o bună dimineaţă şi, în timp ce căsca liniştit şi-şi bea cafeaua, şi-a zis de plictiseală „ia hai să-l dăm afară pe ăla micu’“. A zis asta, dar cu încrâncenare! De ce s-a ajuns în situaţia asta vom afla ceva mai târziu, la tradiţionala spălare în public a rufelor ce va urma.
Rezistenţa lui Grindeanu este şi mai surprinzătoare întrucât acesta nu a dat prea multe semne că ar fi în stare de vreo atitudine dură; dacă ar fi avut-o nu mai ajungea unde e acum, pentru că lui Liviu Dragnea îi plac colaboratorii cum îi plac lui Gigi Becali antrenorii – lipsiţi de personalitate şi foarte receptivi la ordine. Transformarea bruscă a lui Grindeanu îmi spune că ceva s-a schimbat în culisele PSD, iar apropierea acestuia de Victor Ponta îmi confirmă bănuiala. Atât doar că, mergând pe mâna acestuia, Grindeanu nu a ales calea cea mai bună. Dragnea va pica cândva, dar nu acum…
Departe de mine gândul să-i iau apărarea lui Liviu Dragnea, care a reuşit într-un timp record să devină unul dintre cele mai detestabile personaje politice, însă într-un astfel de caz, cu un premier care vrea să schimbe conducerea formaţiunii din care face parte, orice şef de partid ar proceda la fel. Poate nu cu brutalitatea lui Dragnea, însă chiar şi aceasta poate fi explicată prin nesiguranţa poziţiei sale: se află pe vârful unui vulcan care va exploda sub el la cel mai mic semn de slăbiciune şi, pentru a nu se prăbuşi, trebuie să fie cât mai necruţător. La prima ezitare, toţi cei care muşcă acum cu nesaţ din Grindeanu se vor înfige cu aceeaşi poftă în el. Până la urmă, era de aşteptat să se ajungă la aşa ceva atunci când de-o parte ai un şef de partid care a ajuns, numai prin jocul circumstanţelor, într-o poziţie mult peste competenţele sale şi care crede că poate conduce o ţară ca pe propria moşie din Teleorman, iar de cealaltă un premier de ocazie, pus pe post de marionetă, care crede că poate prea uşor să schimbe nişte lucruri.
Adică, era de aşteptat să se ajungă la o situaţie de-a dreptul amuzantă cu un partid care depune moţiune de cenzură contra propriului premier de dragul căruia, cu doar câteva luni în urmă, voia să-şi scoată toţi alegătorii în stradă, şi cu Sorin Grindeanu care strigă „Rezist!“ în timp ce Liviu Dragnea îi răspunde cu „Demisia!“.
Foto: EVZ