Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – După victoria clară din prima etapă a returului Diviziei A de handbal masculin, Seria B, 39-21 în deplasare la HC Rom-Cri Brașov, echipa HC Adrian Petrea Reșița va susține primul meci oficial pe teren propriu din 2015.

Liderul neînvins al ligii secunde de handbal reapare în fața propriilor suporteri pentru un meci de campionat în compania formației HCM Făgăraș. Echipa pregătită de handbalistul care dă și numele acestei grupări sportive are victorii pe linie în actuala ediție de campionat și intenționează să-și păstreze imaculată rubrica „înfrângeri“ până la finalul sezonului, pentru o promovare cu punctaj maxim, așa cum a făcut predecesoarea Universitatea UCM Reșița în 2004. La 11 ani distanță de la acel eveniment care a schimbat fața handbalului reșițean și la numai un an de la desființarea CS Caraș-Severin, Reșița poate avea din nou o echipă în primul eșalon.

HC Adrian Petrea duce mai departe tradiția handbalistică din municipiul de pe Bârzava și scrie istoria acestui sport sub ochii noștri. Partida HC Adrian Petrea – HCM Făgăraș, din etapa a XV-a a Diviziei A de handbal masculin, Seria B, va avea loc sâmbătă, 21 februarie, de la ora 17, la Sala Polivalentă din Reșița. Meciul va fi arbitrat de timișorenii L. Tătaru și A. Văcariu. La echipa reșițeană sunt șanse mici să joace Mihai Rohozneanu și Florin Dospinescu.

Adaugă comentariu