Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – La doar o lună de zile după ce a câștigat concursul de director medical al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, doctorul Happy Singh vrea să demisioneze. Medic specialist în chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, Singh a invocat probleme personale în decizia sa.

Primarul Felix Borcean a declarat că a luat act de intenția doctorului Singh și că a discutat cu acesta, în încercarea de a-l convinge să revină aspura demisiei. „Doctorul Singh și-a manifestat intenția de a demisiona. Ulterior am purtat niște discuții cu dumnealui, am încercat să-l conving să rămână și, deocamdată, situația este în stand-by. Motivele demisiei sunt personale, nu mi-a precizat alte motive. Demisia a fost doar din funcția de conducere, cea de director medical, dar eu sper că, finalmente, se va răzgândi și vom păstra această echipă de conducere. Demisia domniei sale nu are legătură cu problemele financiare ale spitalului, cu siguranță nu”, a spus primarul Caransebeșului.

Adaugă comentariu