REȘIȚA – Handbaliștii de la CSM Reșița întâlnesc vineri, 26 iulie, de la ora 17, pe SCM Politehnica Timișoara, în Sala Polivalentă.
„Suntem nerăbdători să începem un nou sezon. Vom avea două meciuri amicale cu Politehnica Timișoara, unul la Reșița (26 iulie) și celălalt la Timișoara (27 iulie). La începutul lunii august, mai exact pe 1 și 2, vom disputa un turneu la Turda. De asemenea, pe 11 august vom juca un meci la Reșița cu campioana Dinamo București, iar pe 15 august vom întâlni, tot acasă, CSM Bacău. Cam acesta este programul echipei în perioada următoare. La sfârșitul lunii august vom începe campionatul, sperăm să avem un debut cu dreptul. Staff-ul tehnic este același: Cristian Ionescu, Irinel Dumitru, Cristi Pătru (președintele secției) și Mihai Rohozneanu (coordonatorul secției). În viitorul sezon ne propunem să rămânem în Liga Națională și am încercat să menținem același nucleu de jucători ca și în sezonul trecut. Sperăm să ne îndeplinim obiectivul”, a afirmat Ilie Vaidasigan, antrenorul echipei CSM Reșița.
Liga Națională masculină de handbal va începe la sfârșitul lunii august, iar în primele două etape CSM Reșița va întâlni acasă echipele din Buzău și din Bacău.
Ștefan Moraru