Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Handbaliștii de la CSM Școlar Reșița au promovat în Liga Națională după ce au învins, sâmbătă, 18 mai, formația CSM Sighișoara cu scorul de 25-21. Alături de Reșița a promovat în primul eșalon și CSM Vaslui, care a trecut cu scorul de 27-23 de CSM Alexandria.

„A fost un meci dificil, ne-am așteptat la acest lucru. Sighișoara și-a câștigat grupa în care a participat, a câștigat toate meciurile de la turneul semifinal și de aceea ne-am așteptat la un meci greu. În prima repriză ne-am dominat adversarul, după care, în repriza a doua, Sighișoara a practicat un joc mai bun decât al nostru. Spre final ne-am revenit și am reușit să încheiem meciul victorioși. Am avut atitudine, determinare, caracter, suntem un mix de experiență și tinerețe, unii dintre băieți nu știu deocamdată ce înseamnă Liga Națională. Vreau să-mi felicit băieții, suporterii și toți cei care sunt aproape de echipă”, a spus la final antrenorul Ilie Vaidasigan.

„Suntem cu toții foarte fericiți pentru această promovare. S-a simțit presiunea, am avut momente bune și momente mai puțin bune de joc, dar până la urmă s-a terminat totul cu bine”, a declarat și președintele clublului, Cristi Pătru.

Astăzi, de la ora 16:00, reșițenii dispută, pentru palmares, finala mare a turneului de calificare, contra celor de la CSM Vaslui, antrenorul Ilie Vaidasigan urmând să introducă în teren jucătorii care au evoluat mai puțin în meciul cu Sighișoara..

FOTO: MIRUNA MIHANCEA

Adaugă comentariu