Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Ne-a mărturisit fostul mare atlet reșițean şi medaliat olimpic Gheorghe Megelea.

JURNAL DE CARAȘ-SEVERIN: Gheorghe Megelea, ai revenit acasă, la Reșița.

GHEORGHE MEGELEA: M-am întors, cum se spune, pe plaiurile natale. Și acum vreau să mă întorc definitiv, să-mi fac repatrierea. M-am săturat de viața din Canada. Au trecut 38 de ani de când am plecat şi sincer nu mai am ce face acolo. Copiii au crescut, sunt pe picioarele lor.

JCS: Nu-ți mai place Canada?

G.M.: Nu este vorba că nu mai îmi place, este o țară minunată. Acolo am petrecut o perioadă importantă din viață, 38 de ani, şi nu regret nimic.

JCS: Să ne întoarcem în timp. După Jocurile Olimpice din 1976, de la Montreal, unde ai cucerit medalia de bronz, în proba de suliță, fiind primul atlet român care obținea o medalie olimpică, în 1977 te-ai întors. Aici aș dori să fac o paranteză. De fapt, să te contrazic puțin. Îmi aduc aminte că, după Jocurile Olimpice de la Montreal, urmau cele de la Moscova.

G.M.: Așa este. Eram într-o formă deosebită și îmi doream o nouă medalie olimpică, mai strălucitoarea. Dar datorită boicotului… La Montreal am aruncat sulița la 87,15 metri. Dacă nu plecam în Canada, fără să fiu lipsit de modestie, ajungeam campion olimpic. Dacă la antrenamente realizam 92-93 de metri, la Jocuri puteam arunca și cu trei metri mai mult. La un an de la Jocurile Olimpice am decis să îmi continui viața în Canada. Nu mi-a fost ușor, dar am luptat și am realizat, în mare măsură, ceea ce mi-am dorit. Locuiesc într-o zonă muntoasă, lângă Montreal. Consider că este momentul să vin acasă la Reșița. Am deja 60 de ani și nu mai am ce face acolo. Vreau să fac ceva și pentru atletismul reșițean fiindcă de aici am plecat şi aici m-am lansat, cu profesorul Maier. Sunt dator, sunt un produs al Reșiței. Am multe planuri în acest sens. Vreau să fiu activ, să mă implic, bineînțeles, dacă se dorește, în mod de voluntariat. Financiar eu mă descurc. Am o anumită pensie din Canada, renta viageră din România (pe care am cedat-o mamei mele, care a decedat săraca), și o mică afacere la Sebeș Alba.

JCS: Cum ți se pare Reșița după 38 de ani de Canada?

G.M.: Încă nu mi-am revenit. Dar, la prima vedere, este mult mai multă liniște ca înainte. Cred că a scăzut și populația… Cum spuneam, am o ambiție deosebită să mă implic pentru a aduce fonduri la Clubul Sportiv Municipal Reșița, unde cunosc doi oameni deosebiți, Rusalin Fîc și Francisc Vaștag, cei care conduc destinele acestuia. Împreună cu ei vreau să facem demersuri la federație pentru modernizarea terenului de atletism. Dacă în Canada am împărtășit copiilor și tinerilor din experiența mea sportivă, am obligația morală să o fac și la mine acasă. Vreau să spun că am vorbit și cu doamna Iolanda Balaș Soter, care mă iubește ca pe copilul ei, precum şi cu domnul Sandu, președintele federației. Și m-au asigurat că dacă vin acasă voi fi sprijinit.

JCS: Poți să concretizezi intenția de revenire acasă?

G.M.: Eu cred că din luna mai a acestui an aș putea încerca să mă implic, să ajut sportul reșițean. Până atunci sper să-mi rezolv toate problemele.

Adaugă comentariu