Caraş-Severin, Romania

Acest lucru s-a întâmplat începând cu data de 1 aprilie 2011, a declarat, la şedinţa Colegiului Prefectural, Marius Andriţoi, directorul judeţean al Oficiului Reţea Poştală Caraş-Severin. De asemenea, ghişeul de la Ocna de Fier s-a transformat în agenţie poştală.

Ce înseamnă acest lucru? Până la începutul lunii aprilie, cele 37 de agenţii din satele cărăşene fiinţau în locuinţele factorilor poştali şi presupuneau un singur angajat, care prelua corespondenţa, pensiile, alocaţiile şi alte plăţi ce se făceau prin intermediul lor. De acum însă, poştaşii trebuie să se deplaseze pe cont propriu până la ghişeul poştal de care aparţin.

„Deocamdată, nu am avut reacţii negative din partea angajaţilor, însă mă tem de anotimpul rece. Prin urmare, am solicitat sprijinul Instituţiei Prefectului şi parlamentarilor de Caraş-Severin, pentru stoparea procesului de restructurare a reţelei poştale, deoarece aceasta reprezintă cel mai puternic atuu al Companiei Naţionale Poşta Română. Sper că intervenţiile lor să aibă sorţi de izbândă“, a mai spus Marius Andriţoi. „Nu putem lăsa să se întâmple aşa ceva, nu este normal să se înceapă o restructurare de jos în sus. Desfiinţează agenţiile de la sate, ca să facă posturi noi la Bucureşti“, a declarat şi Octavian Ţunea, prefectul de Caraş-Severin.

Într-un studiu efectuat la nivel naţional, în ceea ce priveşte încrederea, poşta se situează pe locul al doilea, după biserică, şi este printre puţinele instituţii care coagulează toate categoriile sociale, a precizat Marius Andriţoi. Acesta a subliniat şi faptul că printre factorii poştali care au slujit această instituţie sunt şi persoane cu o vechime de 40 de ani, care se bucură de respect din partea comunităţilor din care fac parte.

Cu toate acestea, pentru a pune lacătul pe agenţiile din judeţ, comisiei de la Bucureşti se pare că i-a fost suficient o hartă a Caraş-Severinului, un pix şi un… liniar pentru a măsura distanţele pe hartă. În urma deciziilor luate în birou, cu pixul pe hartă, şi nu pe teren, aşa cum era normal, vor fi desfiinţate agenţiile din Cuptoare, Cornişor, Băuţar, Poiana, Mâtnicu Mare, Peştere, Ruschiţa, Sălbăgelul Nou, Tincova, Dalci, Zlanga, Măgura, Vrani, Vrăniuţ, Bigăr, Potoc, Macovişte, Petrilova, Nicolinţ, Jitin, Surducu Mare, Comorâşte, Măceşti, Marila, Cârnecea, Ticvaniu Mic, Fizeş, Gherteniş, Doclin, Tirol, Biniş, Goruia, Gârlişte, Lupac, Rafnic, Şoşdea şi Izgăr.

„În cazul agenţiilor Doclin, Biniş şi Tirol a avut loc o comasare şi înfiinţarea unui ghişeu exterior la Doclin. De asemenea, agenţiile Lupac şi Rafnic s-au comasat la ghişeul Lupac, iar cele din Băuţar şi Cornişor, la ghişeul din Băuţar“, a mai spus directorul judeţean al Oficiului Reţea de Poştă Caraş-Severin.

Anca Preda

Adaugă comentariu