Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – „La o zi de la lansarea sistemului de bike share din Reșița, din cauza utilizării improprii a bicicletelor, a trebuit sa blocăm temporar acest serviciu“, informează municipalitatea.

Sistemul care a bucurat pe mulţi a fost blocat temporar, până ce lucrurile vor fi puse într-adevăr pe roate, după alte reguli care se impun acum. Asta pentru că după 24 de ore de funcționare, zece biciclete au suferit defecțiuni (lanț de schimbător rupt, frâne blocate, fir smuls de la schimbătorul de viteze, cric rupt, faruri rupte sau lipsă, zgârieturi). De asemenea, Poliția Locală s-a implicat în trei acțiuni de căutare a unor biciclete care nu au fost returnate în cele patru ore de închiriere prevăzute în regulament.

În zona Victoria s-a constatat folosirea total iresponsabilă a bicicletelor, punând în pericol atât biciclistul, cât și cetățenii, întrucât în sistem s-au înregistrat rulaje de peste 40 km/h, iar cetățenii au sesizat folosirea improprie a echipamentelor: trei persoane pe aceeași bicicletă, sărituri de pe borduri sau mers pe o singură roată.

„În aceste condiții, se sistează utilizarea bicicletelor până la implementarea în sistem a înregistrării cu un card bancar, de unde va fi reținută o garanție de utilizare care va fi returnată dacă bicicletele nu suferă pagube în urma utilizării. Ne cerem scuze cetățenilor responsabili, care s-au bucurat de acestă noutate într-un mod civilizat“, informează municipalitatea.

A.M.