CARAŞ-SEVERIN – Biroul Vamal judeţean a arătat activitatea pe primele cinci luni ale anului în curs.
În activitatea de supraveghere şi control vamal a Biroului Vamal Caraş-Severin, în primele cinci luni ale acestui an au fost prezentate un număr de 701 mijloace de transport (automarfare). Din totalul acestora, au fost supuse controlului 55 mijloace de transport, urmare a controlului efectuat nu au fost constatate deficienţe. „Pentru 30 operaţiuni au fost luate decizii de efectuare a controlului fizic la societăţi comerciale selectate de sistemul informatic pe culoarul roşu de vămuire, ca urmare a consemnului «prima vămuire». În perioada menţionată au fost identificate 51 fenomene de fraudă“, a explicat Doru Bonchiş, reprezentantul Biroului Vamal judeţean.
Dintre cazurile de fraudă amintite, fenomene de fraudă în domeniul vamal au fost patru, iar fenomene de fraudă în domeniu fiscal – 47. Datele oficiale ale instituţiei arată că, în ceea ce priveşte fenomenele de fraudă vamală identificate, acestea reprezintă, în toate cazurile, 15 fraude de introducerea ilegală de ţigarete, pe teritoriul vamal al Comunităţii, prin nedeclararea acestora la birourile vamale de frontieră și două privind nerespectarea conditiilor regimurilor suspensive economice. „În ceea ce priveşte zone sau domenii de risc identificate, de regulă, fraudele în domeniul vamal sunt identificate în zona specială de supraveghere, respectiv pe DN 57 pe ruta dintre localităţile Berzasca-Socol-Moldova Nouă-Grădinari. În ceea ce priveşte atribuţiile compartimentului supraveghere şi control vamal în domeniul combaterii traficului de droguri, precursori, plante, substante si preparate stupefiante si psihotrope, de produse cu regim special, respectiv produse strategice, cu dublă utilizare, arme, muniții, substanțe chimice periculoase, produse care afectează stratul de ozon, produse radioactive, biologice, nucleare, organisme modificate genetic, deșeuri etc., al traficului cu bunuri culturale mobile, cu specii sălbatice de floră şi faună, cu metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, al traficului de mărfuri cu risc pentru sănătatea şi siguranţa consumatorului, altor bunuri de contrabandă, interzise și restricţionate de legislația vamală, precum şi în domeniul asigurării respectării drepturilor de proprietate intelectuală şi al controlului mişcării de numerar la frontiera comunitară, în perioada amintită nu au fost constatate astfel de cazuri“, a mai adăugat Bonchiş.
Din activitatea de vămuire a mărfurilor la import şi a bunurilor sosite pentru persoanele fizice, în perioada ianuarie-mai 2016 au fost realizate încasări din drepturi vamale în sumă totală de 24.437.127 lei, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent când încasările realizate au fost în sumă totală de 20.897.793 lei. Comparativ, ca număr de agenţi economici importatori, în 2016 au fost 182, iar în aceeaşi perioadă a anului trecut – 150 agenţi economici.