FÂRLIUG – După ce a ajuns în Franţa, printr-un scenariu desprins parcă din filme, un fârliugean s-a întors în locul de baştină şi a început o nouă aventură.
Îl mai ştiţi pe Francezu’? V-am mai povestit despre el… Nu a revoluţionat lumea, nu a descoperit roata, dar are o poveste interesantă. Şi tumultoasă. Francezu’, Ioan Jivan pe numele său real, are 65 de ani, s-a născut şi a trăit în Fârliug. Până aici toate bune și nimic ieşit din comun. Când fiica sa a fost diagnosticată cu o boală de inimă în faţa căreia sistemul sanitar românesc s-a dat bătut, Francezu’ nu a acceptat şi a luat o hotărâre pe cât de nebunească, pe atât de inspirată în final. A fugit ilegal din ţară (pe vremea aia nu se circula liber în Europa) împreună cu soţia și fiica şi au ajuns în Franţa. Acolo au reuşit să găsească rezolvare pentru problemele medicale ale fetei.
Pe urmă s-a pus pe muncă. Agricultură, construcţii, când în Franţa, când în Belgia, timpul a trecut şi omul nostru a început să prospere. A muncit toată familia şi prin 2012 a decis că e timpul să revină în ţară şi să-şi investească banii aici. După câteva tatonări, a ales agricultura. Unde altundeva decât în satul natal? A investit iniţial aproximativ 50.000 Euro, a accesat fonduri europene de 73.000 de euro. Voia să cultive legume şi să le proceseze într-o fabrică de conserve. Reţete tradiţionale, gust autentic, ce mai….se prefigura o poveste frumoasă, un drum lin spre succes.
Părea că totul merge în direcţia bună. Surpriză! A apărut o problemă cu firma care i-a realizat proiectul pentru fondurile europene şi a trebuit să dea banii înapoi. Se judecă şi acum cu ei. Apucase să ridice hala pentru făbricuţa de conserve, a echipat-o cu vestiare, duşuri, mai lipsea doar utilajul de producţie. Pe lângă hală, are 5 sere, supraţă totală de 1.200 mp și teren cultivat de incă 6.000 mp. Cultivă roşii, ardei, vinete, cartofi şi ceapă. Nereuşind să proceseze legumele e nevoit să le vândă pe unde apucă. Piaţa Reşiţa-Sud, aprozare etc.
Până anul trecut era amplasat în afara pieţei, avea acces facil la descărcarea mărfii și vad bun. Din 2019 a fost nevoit să se mute înăuntru. Chiria mare a meselor l-a obligat să-şi expună marfa pe doar 2 mp. Spune că desfacerea produselor a devenit inamicul numărul 1. Ar dori să fie şi la Reşiţa o piaţa volantă, după modelul aplicat în Timişoara. Face apel la autorităţile de aici să-i ajute pe toţi producătorii locali, nu doar pe el. Cu ce ecou? Rămâne de văzut. Dacă nu va găsi inţelegere aici, va merge să-şi vîndă marfa în alte oraşe. Timişoara, Lugoj….unde-o putea. Spune că autorităţile din Fârliug l-au ajutat. Speră că-l vor ajuta şi cei din Reşiţa.
Acum are urme de regret că şi-a investit banii în agricultură. Dar nu mai vrea să dea înapoi. Va avea succes sau nu….va reuşi să-şi finalizeze fabrica de conserve? Doar timpul va răspunde. Un lucru e sigur. Francezu’ nu renunţă. Îşi aminteşte prin câte a trecut când a fugit din ţară cu familia şi luptă în continuare. Baftă, Francezule şi să auzim de bine!