Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – În ultima etapă a sezonului regulat, reșițenii au pierdut la Iași.

Echipa de futsal Muncitorul Reșița a disputat la finalul săptămânii trecute ultimul meci din campionat, împotriva formației CSM Politehnica Iași, partidă încheiată cu scorul de 9-2 în favoarea ieșenilor. Singurele goluri ale echipei reșițene au fost înscrise de Nicolae Budai și de Darius Guduleasa. Reșița a încheiat campionatul pe locul opt și a acumulat nouă puncte în 18 partide disputate. Pe parcursul întregului campionat, Muncitorul a înscris 50 de goluri și a primit 174. Pentru echipa manageriată de Antonie Burtea urmează play-out-ul Ligii I, unde va întâlni Târgu Mureș și Spicom Sf. Gheorghe. Acestea se vor lupta pentru evitarea retrogradării.

„Am mers la Iași cu gândul la victorie, dar am știut că ne așteaptă un meci foarte greu. Am intrat în joc cu mentalitatea că ne putem bate de la egal la egal cu ei, însă experiența și-a spus cuvântul. După părerea mea, am realizat o primă repriză foarte bună și ne-am creat multe ocazii, dar nu am reușit să le fructificăm. În repriza a doua, experiența Iașului și-a spus cuvântul. Pentru noi, care suntem încă foarte tineri, sunt foarte benefice aceste partide. Vreau să-i mulțumesc lui Antonie Burtea pentru efortul pe care-l face pentru a ține această echipă în prima ligă. Urmează pentru noi play-out-ul și sperăm că ne vom salva de la retrogradare. Acesta este obiectivul nostru”, a declarat Robert Păvan, unul dintre tinerii jucători ai Muncitorului.

Muncitorul Reșița: Alexandru Ungureanu, Christian Popa, Alexandru Chelu, Nicolae Budai, Darius Guduleasa, Laurențiu Boț, Robert Păvan și Lucian Alexandru.

Adaugă comentariu