REŞIŢA – De luna viitoare, Camera Judeţeană Agricolă se reorganizează, iar fermierii aleg prin vot secret noua conducere. După alegerile locale din iunie şi cele pentru demiterea preşedintelui din 29 iulie, românii sunt chemaţi din nou la vot. Şi nu vorbim despre alegerile parlamentare din decembrie, ci despre cele pentru desemnarea membrilor din Colegiul Judeţean al Camerei Agricole, care vor avea loc luna viitoare. Altfel spus, pe 7 octombrie, fermierii şi agricultorii cărăşeni sunt aşteptaţi să-şi aleagă reprezentanţii în acest colegiu. Pentru că votul va fi unul secret, în fiecare comună din judeţ se va amenaja câte o secţie de vot. La urne se vor putea prezenta numai fermierii care se află în evidenţele Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, adică, aceia care deţin cel puţin un hectar de teren agricol. Ca şi la alegerile locale, oamenii vor putea vota doar în localitatea de domiciliu.
După votul din 7 octombrie, Colegiul Judeţean al Camerei Agricole Caraş-Severin va fi alcătuit din 25 de membri. Asociaţiile profesionale din domeniul agricol şi conexe, înregistrate la nivel judeţean, vor avea zece locuri repartizate în CJ, restul locurilor disponibile împărţindu-se după cum urmează: patronate – două locuri, sindicate – două locuri, cooperativele agricole – două locuri, proprietari de păduri – un loc, unităţile de cercetare/învăţământ din domeniul agricol – un loc, medici veterinari – un loc, reprezentanţii fermierilor – trei locuri, reprezentanţii tinerilor fermieri, cu vârsta până la 30 de ani – trei locuri.
Candidaturile pentru colegiu s-au putut depune până marţi la sediul Comitetului Judeţean de Iniţiativă, aflat în sediul Direcţiei Judeţene Agricole. Fermierii au putut candida ca şi independenţi sau pe listele unei asociaţii profesionale ori a unei cooperative agricole. În cazul persoanelor care candidează independent, acestea trebuie să prezinte o listă cu minimum 25 de susţinători din rândul fermierilor înscrişi în evidenţele APIA.
Preşedintele Camerei Agricole va fi ales din cei 25 de membri ai colegiului şi trebuie să fie un candidat cu studii superioare în domeniul agricol, dar şi să aibă o vechime de minimum zece ani în această ramură. După acest pas, se va putea trece la votarea vicepreşedintelui şi a secretarului Colegiului Judeţean al Camerei Agricole Caraş-Severin. Forul se va întruni în şedinţă ordinară de lucru o dată pe lună, sau de câte ori va fi nevoie, la propunerea preşedintelui biroului permanent sau a unei treimi din numărul membrilor din colegiu. Până atunci, însă, nu ne rămâne decât să aşteptam începerea campaniei electorale…
Roxana Bălan Nafiru