Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – FC Caransebeş – Mama Mia Becicherecu Mic 3-1 (2-0), în etapa a VI-a a Ligii a III-a de fotbal.În minutul 6, Staicu a fost la un pas de a înscrie, voleul său de la 25 de metri, nu foarte puternic, însă plasat, derutându-l pe goal-keeper-ul oaspeţilor, Culda, care a crezut că balonul va ieşi afară, însă mingea a lovit bara din dreapta sa. Până la deschiderea scorului nu au mai trecut însă decât două minute: Şt. Bălan l-a angajat pe dreapta pe Văcărescu, acesta a avansat şi l-a învins pe Culda cu un şut frumos, cu boltă, din colţul careului.

În minutul 35, mingea a circulat frumos pe traseul Dumitru-Văcărescu-Staicu, care lansaseră un contraatac, însă Bogdan a oprit balonul cu mâna, „centralul“ Florin Anca acordând lovitură liberă de la 25 de metri, în favoarea lui FC Caransebeş. A executat perfect Feneş, la semiînălţime, Culda fiind nevoit să scoată balonul din plasă.

După reluare, oaspeţii au intensificat şi mai mult presiunea exercitată asupra echipei caransebeşene. Atacurile lor s-au oprit însă mai mereu în zona careului de 16 metri. Cu toate acestea, în minutul 59, Situwe a scăpat pe un contraatac extrem de rapid şi, deşi talonat de un fundaş caransebeşean, a reuşit să înscrie, cu un şut plasat, la colţul lung.

Planurile celor din Becicherecu Mic s-au năruit însă în minutul 73, atunci când Staicu i-a pasat de pe stânga, în careu, la 12 metri, lui Fara, care, rămas singur cu portarul Filip, a avut timp să-şi potrivească balonul şi să-l expedieze în vinclul porţii, ducând scorul la 3-1.