Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Din fericire, totul a fost doar scenariul unui amplu exerciţiu de cooperare derulat la Staţionarul 1 al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Reşiţa. Acţiunea a fost pusă în scenă joi dimineaţă, de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic“.

În cadrul scenariului complex, forțele de intervenție au făcut faţă unei defecţiuni la reţeaua electrică a spitalului, care nu a permis conectarea generatoarelor. Două incendii au izbucnit simultan, mai multe persoane au avut nevoie de prim-ajutor, iar când panica s-a extins pe un etaj întreg, într-o sală de operaţii, cineva a fost expus la radiaţii X.