Caraş-Severin, Romania

BOCŞA – Biblioteca Bocşa îşi dă mâna cu mediul şcolar din oraş pentru a pune la cale o complexă acţiune culturală.

Biblioteca Orăşenească Tata Oancea din Bocşa îşi deschide din nou porţile acţiunilor mediului educaţional din localitate. În cadrul proiectului educaţional „Familia – şcoală fără vacanţe“, implementat împreună cu Liceul Teoretic Tata Oancea, miercuri, 23 ianuarie, de la ora 11.00, sala Biblionet a instituţiei găzduieşte o întâlnire a elevilor Şcolii Gimnaziale Nr. 2 din localitate (care aparţine de Liceul Tata Oancea).

Întâlnirea, derulată sub motto-ul „Ne întâlnim la Biblionet! Eminescu – voievodul stelar şi Poveştile Unirii“, cuprinde două acţiuni, prima dedicată poetului naţional Mihai Eminescu, iar cea de-a doua Unirii Principatelor.

„Activităţile literar-artistice vor conţine un recital de poezii, lectură publică, precum şi vizionarea unor documente, scenete, prin proiecţie video la sala Biblionet. De asemenea, cei 41 de elevi prezenţi vor putea răsfoi volumele cuprinse într-o expoziţie de carte pentru copii. Cele două manifestări fac parte din proiectul educaţional «Familia – şcoală fără vacanţe», coordonat de învăţătoarele Viorica Marincat şi Daniela Deaconu, parteneri fiind părinţii copiiilor şi Biblioteca Orăşenească Tata Oancea Bocşa“, a precizat Gabriela Şerban, managerul forului cultural.

Antoniu Mocanu