Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – 24 de tineri pianişti, din mai multe oraşe ale ţării, s-au întrecut la Reşiţa.

Sala Lira a Liceului de Arte Sabin Păuţa a găzduit, la sfârşitul săptămânii, prima ediţie a Festivalului Internaţional de Interpretare Pianistică şi Compoziţie Sabin Pautza. Din nefericire, evenimentul nu a trezit interesul reşiţenilor, poate şi pentru că acesta a coincis cu desfăşurarea manifestării în aer liber din parcul Tricolorul. Spectatorii care au ales totuşi să vină la Sala Lira nu au regretat, pentru că festivalul a debutat cu un concert extraordinar susţinut de pianiştii prof. dr. Corina Răducanu şi prof. dr. Eugen Dumitrescu, din Bucureşti, care au interpretat „Integrala lucrărilor pentru pian la patru mâini”, de Maurice Ravel.

Pe parcursul celor două zile de festival, vineri şi sâmbătă, publicul a putut vizita şi expoziţia deschisă în foaierul Sălii Lira, o expoziţie document realizată de Cristina Andrei şi Olga Grigorescu, de la Muzeul Naţional „George Enescu” din Bucureşti, şi prezentată de dr. Irina Niţu, asistent cercetător în cadrul aceleiaşi instituţii. Expoziţia a reunit materiale şi documente valoroase despre muzicianul Dinu Lipatti (1917-1950).

Concursul de interpretare pianistică şi compoziţie s-a desfăşurat sâmbătă dimineaţa, iar după-amiaza a avut loc gala laureaţilor. În ultima zi de festival, duminică-dimineaţa, cei 24 de concurenţi, veniţi din Bucureşti, Sfântu Gheorghe, Deva, Timişoara, Petroşani, Lugoj şi Reşiţa, s-au întâlnit cu maestrul Sabin Pautza, la o ceaşcă de ceai, la Librăria „Semn de carte”din Reşiţa.

Revelaţia acestui festival a fost pianistul Fabiani Prcsina, elev în clasa a IV-a, la Şcoala Gimnazială „I.C. Duca” din Petroşani, care a impresionat atât de tare juriul, încât a plecat acasă nu doar cu Marele Premiu, în valoare de 400 de lei, precum şi cu Premiul I la secţiunea Interpretare Pianistică, în sumă de 300 de lei. Premiul de interpretare „Sabin Pautza”, de 400 de lei, i-a revenit elevei de la Colegiul Naţional „Dinu Lipatti” din Bucureşti, Bianca Măriuca Popa. La categoria Compoziţie, cei şase juraţi au hotărât să-i acorde locul I tânărului Marius Florin Sireteanu, din Bucureşti, pentru „Sonatina burlească pentru oboi, clarinet şi pian la patru mâini”. Premiul pentru profesorul cu cei mai mulţi copii clasaţi pe locurile cele mai bune în cadrul festivalului i-a revenit prof. dr. Corina Răducanu, de la Colegiul „Dinu Lipatti”. Aflându-se în juriul festivalului, Corina Răducanu a hotărât să-i cedeze premiul colegei sale de la Petroşani, profesoarei Adina Stan, cea care l-a descoperit şi şlefuit pe micul pianist Fabiani Prcsina.

Cei care au muncit din greu la organizarea acestui eveniment, punând şi mult suflet, au fost soţii Camelia şi Lucian Duca, preşedintele şi vicepreşedintele Societăţii pentru Cultură „Metarsis”. Proiectul celor doi soţi, după cum mărturisea Camelia Duca, a izvorât „din respect pentru muzica de bună calitate, muncită, studiată în ani şi ani de zile, dar şi din respect faţă de compozitorul şi dirijorul Sabin Pautza„. La reuşita acestui eveniment au mai contribuit şi Clubul Rotary, Şcoala Populară de Arte „Ion Românu” din Reşiţa, Muzeul Naţional „George Enescu” Bucureşti, Klavier Art, Piperiu Publicaţii şi o societate bancară.

Roxana Bălan Nafiru

Adaugă comentariu