Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Autorităţile cărăşene au decis ca în dimineaţa de 24 februarie să închidă circulaţia pe ruta Reşiţa – Bocşa, de la ora 9.30 până în jurul orei 11.00.

Motivaţia pentru această decizia a fost creată de căderile de pietre ce au avut loc cu o seară înainte, când, în apropierea şoselei sau chiar pe carosabil au ajuns bucăţi ce puteau pune în pericol siguranţa celor din trafic.

Atât Inspectoratul Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, cât şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Semenic au mobilizat oameni în zonă pentru detonarea stâncilor în condiţii de maximă siguranţă. Circulaţia în zonă a fost oprită, iar autoturismele au fost nevoite să aştepte, deoarece o rută ocolitoare implica mai mulţi kilometri în plus.

Din cauza unor probleme, exploziile controlate care trebuiau să aibă loc vineri dimineaţă au fost amânate, circulaţia desfăşurându-se normal.

Adaugă comentariu