Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Zilele trecute, secția de judo de la Energetica Caransebeș a participat la Cupa Phoenix”, la Timișoara, unde a reușit să se claseze pe primele locuri la categoriile U13 și U15.

La feminin, la U13, categoria 32 de kg, sportiva Gabriela Cîrcu a obținut locul I. La categoria 48 de kg, Nicoleta Bona a câștigat medalia de argint, iar la 52 de kg, Ana Maria Arșovan a terminat pe primul loc. La băieți, la categoria 30 de kg, David Țârdoiu a obținut locul III. De asemenea, la categoria 34 de kg, Robert Roșca s-a clasat și el pe III, iar Lungu Marcus a cucerit medalia de aur la 38 de kg.

La U15, Alexandru Nedeianu a fost primul la categoria 46 de kg, iar la categoria de 50 de kg, Alexandru Borcean a obținut tot locul I. La aceeași categorie, Sebastian Roșca a luat locul III. La categoria 57 de kg, Bogdan Șelner a obținut locul III.

De asemenea, Patricia Nistor a participat la Balcaniada U18 din Muntenegru, unde s-a clasat pe locul V.

Ștefan Moraru

Adaugă comentariu