Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Ziua Luceafărului poeziei româneşti a fost sărbătorită la Reşiţa încă de vineri, 13 ianuarie. Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici“ şi Editura Tim din municipiu au adus vineri un omagiu poetului naţional Mihai Eminescu, la aniversarea a 162 de ani de la naşterea sa. Evenimentul a fost marcat în prezenţa bibliotecarilor şi nu în cea a elevilor, aşa cum se obişnuia până acum, şi asta pentru că elevii se reîntorc în bănci abia azi, după vacanţa prelungită de iarnă.

Acesta este şi motivul pentru care, în loc de poezile lui Eminescu recitate de copii, evenimentul a avut parte de o masă rotundă cu titlul „Bibliografia eminesciană, azi“, dar şi de două expoziţii. Prima, o colecţie de carte personală Mihai Eminescu, ce-i aparţine criticului şi editorului Gheorghe Jurma, iar cea de-a doua, o expoziţie de grafică filatelică, semnată de Gustav Hlinka.

Despre marele poet naţional, dar şi despre condeiul dur şi pamfletar al acestuia a vorbit eminescologul Gheorghe Jurma, omul care are acasă o colecţie impresionantă de carte cu şi despre viaţa lui Eminescu.

„Au curs râuri de cerneală despre operele şi viaţa sa, lucru care nu s-a întâmplat în cazul altor poeţi. În toţi aceşti ani, Eminescu i-a provocat pe graficieni şi pictori, pentru că există nenumărate picturi cu portretul său, la fel cum chipul său apare pe cărţi poştale, timbre sau medalii. S-au scris, de asemenea, teze de doctorat, comentarii şi studii despre Eminescu, iar acesta este şi motivul pentru care 15 ianuarie, ziua de naştere a sa, a fost declarată Ziua Culturii Naţionale“, a spus Gheorghe Jurma.

Roxana Bălan Nafiru