Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Artistul crede în viitorul folk-ului, în cei care iubesc muntele, se adună la poveşti în jurul focului şi cântecului de chitară. Trebuie să-ţi urmezi visele şi să pui umărul la realizarea lor. Ne-a mărturisit asta într-un interviu realizat cu ocazia ultimului concert la Reşiţa.

JCS: Cu ce gânduri reveniţi în Caraş-Severin?

E.I.: În Reşiţa n-am mai fost de vreo opt ani. Ultima oară am concertat aici cu trupa mea, Emeric Set, la un club mai rock. Acum trei ani am fost la Gărâna. Mi-era dor şi mă bucur că începem să revenim aici şi eu şi alţi colegi. Cristi Buică a pus o vorbă bună şi sper să meargă mai departe povestea concertelor de la Reşiţa.

JCS: Ce însemna folk-ul înainte de 1989?

E.I.: M-am afirmat destul de puţin atunci căci am debutat la Cenaclul „Flacăra” în 1984, după care am plecat în armată şi când m-am întors, cenaclul nu mai exista. Am tras tare dupa 1990, ceea ce înseamnă un efort înzecit. Înainte de acest moment, folk-ul era cam cel mai iubit gen muzical în ţară, concertele erau măreţe iar generaţia tânără se apleca mult spre poezie şi mesaj. Asta se pierde încet-încet odată cu tehnologia avansată şi cu play-back-ul.

JCS: Ce-ar fi de făcut ca muzica bună să revină?

E.I.: Cred că-au făcut un pas înainte cei care nu prea au nimic în comun cu muzica şi se ascund după play-back şi minciună, pentru care eu am o deziluzie totală. E rău mai ales pentru tineri, căci n-au ocazia să se întâlnească mai des cu concerte live. Trăim într-o lume în care toţi vor să facă bani cât mai simplu, versurile sunt mercantile, n-au mesaj, se repetă nişte pasaje şi merge aşa înainte. Asta e trist. Nu ştiu ce-ar fi de făcut. Ar trebui probabil un duş rece pentru publicul din România ca să se reîntâlnească cu muzica adevărată. Tinerii n-au nicio vină pentru că digeră ce li se dă şi, din păcate, li se dau aceleaşi nume, unii merituos de buni, dar marea masă practică uşurinţa câştigului de niciunde.

JCS: Aţi fost desemnat artistul folk al anului 2012 şi aţi primit şi distincţia pentru cel mai bun album folk. Ce-a însemnat asta pentru dv.?

E.I.: Cred că nimic, nu ştiu dacă are importanţă. Te bucuri când albumul tău e apreciat, dar nu ştiu dacă contează asta pentru că destinul merge înainte şi concepţia mea este că toate secundele au fost scrise de mult.

JCS: Care v-au fost modelele în carieră. Care a fost secretul reuşitei?

E.I.: În primul rând seriozitatea. Trebuie să-ţi respecţi visele pentru că degeaba ai vise dacă nu ţi le respecţi şi nu pui umărul ca să ţi le şi atingi. Nu cred că asta e un secret. Îmi plăcea Elvis, ascultam Dire Straits şi trupe româneşti, îmi plăceau Sting, Eric Clapton, Beatles, Bee Gees, un pic Bob Dylan. Primul meu contact cu folk-ul a fost Mircea Baniciu cu piesa „Eşarfă în dar”. Apoi a fost şansa de a face parte dintr-o gaşcă superbă la Cluj condusă de regretatul actor Călin Nemeş. Gaşca asta cânta folk la un cenaclu din Cluj unde activau şi poeţi şi folk-işti, cum ar fi scriitorii actuali Dan Drăgan şi Florin Verdeş, Jean Emanuel Anton, Ioan Gyuri Pascu, Iosif Csaba, un chitarist colosal de la care am învăţat foarte mult, Sorin Lăcătuş, Sorin Grecu, Dorin Andone, actor la Teatrul Naţional din Bucureşti. Eram mulţi şi şansa de a fi cu ei, de a face spectacole în cămine studenţeşti şi Casa de Cultură a studenţilor, parfumul de atunci al Clujului, serenadele care se ţineau în complexele studenţeşti plus pe străzile Clujului unde locuiau profesorii. Era o tradiţie care s-a pierdut. Totul a fost întâmplare sau nu.

JCS: Cum vedeţi viitorul folk-ului?

E.I.: Sunt foarte mulţi tineri, sunt festivaluri multe. Muzica folk nu va pieri niciodată atâta timp cât există tineri care se îndrăgostesc de un instrument, dintre care chitara e cel mai iubit, cât există oameni care iubesc muntele. La foc de tabără, la o poveste merge bine unul care cântă la o chitară.

JCS: Ce pregătiţi pe linie discografică?

E.I.: Pendulez oarecum între două proiecte. Unul este un dublu album cu 30 de piese dintre care fiecare va fi pe versurile unui prieten poet. Stau pe gânduri dacă va fi aşa sau va fi un album simplu, cu 14-15 piese dintre cele pe care de obicei nu le cânt.

JCS: Cum aţi defini folk-ul?

E.I.: Cred că pulsul muzicii. Când spun asta, mă gândesc la ceea ce e primordial. Folk-ul  conţine, pe lângă puritate şi simplitate, şi îmbrăcămintea unei poezii foarte bune. Şi atunci un puls trebuie să aibă şi muzică, şi text, şi poezie.

JCS: Câteva cuvinte de final pentru iubitorii folk-ului.

E.I.: Multă sănătate tuturor, căci e cea mai valoroasă grijă pe care trebuie s-o avem. Să aveţi cu toţii sărbători frumoase, cu cei dragi. Calm şi iubire, ele duc la o viaţă fericită.

Foto: Facebook Emeric Imre

 

Adaugă comentariu