Caraş-Severin, Romania

Programul încărcat din ultima perioadă, de care am mai vorbit, şi-a pus amprenta asupra jocului handbaliştilor de la UCM HC Caraş-Severin, în partida cu Universitatea Bucovina Suceava. De altfel, antrenorului Gligore Czari îi era teamă de această cădere, inevitabilă poate în contextul actual. Tehnicianul reşiţean, care nici el nu se simte tocmai bine, după ce a trecut prin ce a trecut, a încercat să menţină un anumit tonus fizic. Însă, deşi elevii săi au dat dovadă de dăruire, nu a fost suficient, iar în repriza secundă au pierdut tot mai mult teren.

Aspect remarcat şi de antrenorul oaspeţilor, Leonard Bibirig: „Întotdeauna meciurile dintre Reşiţa şi Suceava au fost un real spectacol. Nu numai acuma. Dacă în anii precedenţi, dacă Reşiţa era acolo şi câştiga, la un gol, două, trei, anul acesta a venit şi rândul nostru, având în vedere situaţia celor de la Reşiţa. A fost un meci foarte echilibrat, în prima repriză. Iar în a doua parte, ştiam că dacă vom impune ritmul, cei de la Reşiţa nu vor reuşi să facă faţă, având în vedere numărul redus de jucători. Schimbările pe care le au în momentul de faţă nu se ridică la nivelul primilor şapte. Şi asta a fost un avantaj pentru noi. Vreau să-mi felicit jucători mei pentru această victorie. Încă o dată s-a dovedit că pregătirea fizică şi jocul în mare viteză poate să-ţi aducă şi satisfacţii“.

Afectat de eşec, Gligore Czari a avut totuşi puterea să vorbească despre meci: „Felicitări învingătorilor! Ştiam că ne aşteaptă un meci extrem de greu. Vreau să-mi felicit jucătorii pentru felul cum s-au bătut, atât cât au putut. Din păcate, pe final de joc ne-au lăsat bateriile. Şi, am găsit din ce în ce mai greu soluţii de finalizare. Poate dacă n-am fi ratat aşa de mult pe parcursul jocului, eram mai aproape şi nu era diferenţa aceasta de scor“.

Marţi, după antrenamentul de dimineaţă, UCM HC va porni spre Bucureşti, pentru confruntarea cu CS Municipal, din etapa a XX-a a Ligii Naţionale, de miercuri, 20 aprilie a.c., partidă care va începe la ora 18.00.

Marius Moraru

Adaugă comentariu