Caraş-Severin, Romania

ARMENIŞ – Printr-un comunicat de presă, ISU CS a anunţat că duminică, 7 iulie 2019, în jurul orei 14.30, prin apel 112, a fost anunţat un incendiu la o gospodărie în localitatea Armeniş.

Au intervenit de urgenţă trei echipaje de stingere şi unul SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caransebeş. Ajunse la faţa locului, forţele de intervenţie au constatat că incendiul se manifesta la acoperişul anexelor a patru gospodării şi s-a extins şi la acoperişul unei case. S-a acţionat imediat pentru împiedicarea propagării incendiului la imobilul cu destinaţia locuită şi la casele vecine.

Modul de amplasare al anexelor, bunurile depozitate (fân şi alte alte materiale uşor inflamabile), precum şi condiţiile meteo, au favorizat extinderea rapidă a incendiului. Pompierii militari au reuşit să limiteze suprafaţa incendiată a casei la 100 mp din acoperiş, respectiv acoperişul aferent a două încăperi, iar suprafaţa cumulată a acoperişurilor anexelor afectate este de aproximativ 350 mp.

Au acţionat şi echipaje ale SVSU Armeniş şi Slatina-Timiş, echipaje ale Poliţiei şi două echipaje SAJ, care au acordat primul ajutor unor persoane care au suferit atacuri de panică. La această oră incendiul este stins, dar se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzei probabile de izbucnire.

A.G.