Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – La şedinţa de joi a Consiliului Judeţean Caraş-Severin cel mai dezbătut subiect a fost după şedinţă şi s-a referit la starea proastă a drumurilor din judeţ.

La finalul şedinţei forului decizional judeţean, un grup de locuitori de pe Clisura Dunării, în frunte cu primarul oraşului Moldova Nouă, Adrian Torma, a adus în atenţia conducerii judeţului starea precară a tronsonului Moldova Nouă – Moldoviţa. Oamenii susţin că drumul nu a fost reabilitat niciodată, iar după ploile de duminică, pe anumite porţiuni, a devenit impracticabil. Însă, înainte de şedinţă, grupul de oameni s-a întâlnit cu preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, şi cu prefectul Matei Lupu.

„Am stat de vorbă cu oamenii, l-am invitat şi pe dl Torma dar a refuzat, iar marţi, 4 septembrie, utilajele vor intra pe acel drum pentru reparaţii. Oricum, drumul este depus pe SUERD şi va fi reabilitat“, a precizat preşedintele CJ, Silviu Hurduzeu.

Sigur, din apelativele primarului de Moldova Nouă nu au lipsit cuvintele colorate, însă vizavi de acel tronson le-a spus celor doi vicepreşedinţi ai CJ care l-au ascultat că „se fac 20 de minute pe 7 km, ferească sfântul să moară cineva pentru că este dificil acolo să circule şi ambulanţa, şi pompierii. Să ne gândim, domnilor, să facem ceva cu judeţul acesta“, a spus Torma.

Tot la şedinţă, un cetăţean din Doclin a readus în discuţie problema tronsonului Doclin – Surduc, spunând că pledează de peste 20 de ani pentru acest drum. După ce vicele CJ, Flavius Nedelcea, a spus că şi acel drum se va face, doar că birocraţia încurcă lucrurile, cetăţeanul din Doclin a întrebat: „Mai apuc să îl văd făcut?“. Nedelcea i-a răspuns: „Mai apucaţi!“.

Şi despre drumurile din Almăj a vorbit consilierul Paul Purea, spunând că acel colţişor este cel mai bătut de Dumnezeu în privinţa infrastructurii. Însă asupra ultimei discuţii vom reveni. O concluzie este certă: avem drumuri proaste, toată lumea dă vina pe toată lumea şi parcă toată lumea ar vrea circ. Tot ce ne lipseşte!

Adaugă comentariu