Caraş-Severin, Romania

TICVANIU MARE – Un proiect european este în derulare, un altul e gata şi aşteaptă să fie depus în curând.

Lucrările la asfaltarea drumului comunal 67, care leagă centrul de comună de satul Ticvaniu Mic, au început mai demult. Proiectul prevede şi construirea unui podeţ peste Pârâul Iruga şi mai multe şanţuri şi podeţe pe raza localităţilor. „Drumul este asfaltat aproape în întregime iar lucrarea este finalizată în procent de 70%”, ne-a declarat primarul Aurel Jivan.

Pe viitor, alte drumuri din comună ar putea fi modernizate. Asta deoarece Primăria a întocmit documentaţia pentru reabilitarea unor porţiuni de drum din Ticvaniu Mare şi Ticvaniu Mic. „Urmează să depunem un proiect cu finanţare europeană pentru a reabilita aproximativ 7 km de drum. Proiectul mai prevede şi amenajarea câtorva podeţe şi a unui pod mai mare peste pârâul Potoc, la Ticvaniu Mic. Investitţia ar fi undeva la un milion de euro”, a mai spus primarul comunei.

Acesta ne-a vorbit şi despre alte investiţii care urmează să fie derulate în comună. Zilele acestea se semnează contractul cu o firmă care va înlocui iluminatul public stradal în toate satele comunei. Lucrarea se ridică la valoarea de 52.000 de euro şi va fi acoperită din bugetul comunei. Concret, lucrarea va fi plătită în rate fără dobândă, eşalonate pe perioada a patru ani. În opinia primarului, dacă totul va decurge bine, în următoarele două luni lucrarea va fi gata. De asemenea, Primăria a depus recent la Guvern documentaţii în vederea reabilitării clădirii Primăriei şi Casei culturale din Ticvaniu Mare. Deocamdată se aşteaptă răspunsul Guvernului.

1 Comment

  1. La Ticvaniu Mare se poate, la Cuptoare, cartier al Reșiței, NU! Tov.Crina, se aude??? Oamenii de acolo au și ei dreptul la apa curenta, canalizare, asfalt și gaz…ca doar plătesc impozite municipale ! Toti foștii primari (mai mult sau mai puțin penali) au promis marea cu sarea în campaniile electorale…după aceea au uitat de existenta „sateliților” Reșiței…

Adaugă comentariu