Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Tehnicienii Aihan Omer (CS Caraş-Severin) şi Horaţiu Gal (Potaissa Turda), la conferinţă.Conform obiceiului, după partida CS Caraş-SeverinPotaissa Turda, scor 29-24, antrenorii principali ai celor două formaţii au participat la conferinţa de presă, moderată de Sergiu Taban.

„Am avut un început bun de meci, a precizat Horaţiu Gal. După care, datorită carenţelor noastre, este vorba de linia de nouă metri. Începutul bun a fost, pot să zic, până în minutul 20. După care, din greşelile neforţate ale noastre, CS Caraş-Severin s-a distanţat. Dar, asta nu le poate afecta meritele localnicilor pentru victorie, şi îi felicit pe jucătorii domnului Aihan Omer, pentru succes, fiindcă au făcut o partidă foarte bună.“

La rândul său, prof. Aihan Omer a recunoscut faptul că a trăit mai multe emoţii ca altă dată: „Mi-a fost teamă de acest joc. Ştiam că echipa din Turda este într-o formă sportivă bună. Rezultatele din meciurile amicale au demonstrat-o. Şi faptul că a venit aici să joace handbal, cu dorinţa de victorie, a rezultat un meci de calitate, un spectacol handbalistic plăcut. Mă bucur foarte mult că am început cu o victorie. Ne-am dorit foarte mult acest lucru. Faptul că au fost foarte mulţi spectatori mă bucură enorm. Şi sper că şi în continuare vor veni, pentru a fi alături de noi. Am avut un început mai ezitant, dar ştiam că împreună cu publicul, cu galeria, care ne-au împins din spate, vom reveni. Aşa a şi fost. Finalul ne-a aparţinut şi jucătorii noştri cu experienţă, cu mare experienţă aş putea să spun, am gestionat foarte bine repriza a doua şi am jucat tactic, să nu irosim mingi, să nu dăm posibilitatea adversarului să vină pe contraatac“.

Adaugă comentariu