Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Într-o întâlnire comună, desfășurată astăzi, 21 februarie 2019, la sediul Consiliului Județean Caraș-Severin, președintele Silviu Hurduzeu și prefectul Matei Lupu au primit vizita unei delegații condusă de dl. Guan Gang, consilier economic și comercial al Ambasadei R.P. Chineze la București.

Din delegație au făcut parte președintele Camerei de Comerț și Industrie România – China (CCIRC), dl. Nicolae Vasilescu, președintele filialei județene a aceleiasi entități, dl. Gheorghe Filipescu, membri ai Biroului Permanent al CCIRC și cei ai Ambasadei R.P. Chineze la București.

Prezent în județ pentru a participa la lucrările Consiliului Național al CCIRC, ce se vor defășura în acest sfârșit de săptămână la Băile Herculane, reprezentantul Ambasadei R.P. Chineze la București a subliniat, în cadrul întrevederii de la Reșița, bunele relații pe care județul Caraș-Severin le are cu China și a subliniat rolul Camerei de Comerț și Industrie România – China în acest demers.

Prezentarea județului Caraș-Severin, insistând asupra potențialul economic și turistic, a fost făcută  de către președintele Silviu Hurduzeu care și-a exprimat deschiderea pentru un parteneriat public-privat în demararea unor proiecte viitoare. „A fost un bun prilej de a face cunoscut potențialul Caraș-Severinului iar discuții aplicate și propuneri de proiecte le vom discuta la Băile Herculane, unde la acest sfârșit de săptămână se vor desfășura lucrările Consiliului Național CCIRC, la care vor participa membrii Consiliului Național al CCIRC, cei ai Ambasadei R.P. Chineze la București, dar și reprezentanți ai companiilor chineze cu proiecte de afaceri în România“, a punctat, la finalul dialogului, Silviu Hurduzeu.

1 Comment

  1. Filipescu joaca tare sa apara in evidenta si sa apuce conducerea Aquacaras. In rest ei se intalnesc, orasul ramane in urma.

Adaugă comentariu