REŞIŢA – Pe final de campanie, Guvernul a mai găsit o modalitate de a atrage voturi: cuponul pentru ajutoarele comunitare.
Din acest an, ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană se vor da în baza unor cupoane individuale. Fără valoare financiară, tichetele vor ajunge la beneficiari prin intermediul factorilor poştali. Joi, la sediul redacţiei noastre s-a prezentat un reşiţean care s-a arătat îngrijorat de faptul că, deşi vecinii de pe strada sa au primit cupoanele pentru ajutoarele alimentare, poştaşul a „omis“ să treacă şi pe la uşa sa.
„Vreau să ştiu şi eu cine se ocupă de distribuirea acestor cupoane, pentru că la mine nu au ajuns, deşi toţi vecinii mei le-au primit. M-am adresat şi Primăriei, dar nu am primit nici un răspuns concret în acest sens, fiind trimis să mă interesez la Prefectură şi la Consiliul Judeţean. Cei de aici, m-au trimis din nou la Primărie. Practic, sunt pasat ca o minge de fotbal, fără a primi nici o lămurire, iar soţia mea, bolnavă de mai mulţi ani, are tot dreptul să primească aceste alimente“, ne-a spus îngrijorat Niţă Vasilache.
Pentru a ne lămuri cum stau lucrurile, am luat legătura cu reprezentanţii Oficiului Judeţean de Poştă, de la care am aflat că distribuirea cupoanelor în judeţ se află în plin proces. „Până la această dată, am primit un număr de 27.646 de tichete. Nu ştiu să vă spun dacă mai avem şi altele de primit. Perioada de distribuire s-a prelungit puţin, deoarece la noi în oficiu cupoanele au ajuns în mai multe tranşe, începând cu data de 3 noiembrie. În plus, şi numărul lor este destul de mare, iar poştaşii mai au de împărţit şi cardurile de sănătate“, ne-a declarat Adriana Novac, inspector de exploataţie în cadrul Oficiului Judeţean de Poştă.
În situaţia în care din pricina unei erori cupoanele nu vor ajunge la destinatari, beneficiarii nu-şi vor pierde aceste drepturi. „Dacă vor exista reşiţeni care nu-şi vor primi la timp cupoanele, oamenii nu trebuie să se îngrijoreze, pentru că vor fi trecuţi pe liste suplimentare, iar dacă vor dovedi cu acte că sunt îndreptăţiţi să primească alimentele, acest lucru se va întâmpla cu siguranţă, şi fără prezentarea acestor cupoane. În momentul în care ajutoarele alimentare vor ajunge în depozit, vom comunica presei acest lucru“, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Reşiţa, Roxana Topală.
Reamintim că beneficiarii pachetelor cu alimente de la Uniunea Europeană sunt: familiile şi persoanele singure care au dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001; şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj acordată potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002; persoanele ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 de lei; persoanele cu handicap grav şi accentuat neinstituţionalizate (adulţi şi copii); persoanele beneficiare ale prevederilor Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război precum şi alte categorii. Pentru acest an, pe lista beneficiarilor de ajutoare alimentare au fost introduse şi persoanele care primesc alocaţii pentru sprijinirea familiei.