Caraş-Severin, Romania

OŢELU ROŞU – La Oţelu Roşu, vijelia a luat acoperişurile mai multor blocuri şi a dezrădăcinat copaci care, în cădere, au avariat garduri şi clădiri. Cei mai afectaţi sunt locuitorii blocurilor de pe Str. Tineretului unde, la blocul nr. 7, oamenii evacuează apa de pe bloc folosind o motopompă. Reprezentanţi Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-au aflat la faţa locului pentru a evalua pagubele.

Strânsă pe blocuri, apa s-a infiltrat în tavanul ultimului etaj şi curge pe pereţi, pătrunzând chiar şi-n instalaţia electrică. Cele mai afectate sunt blocurile nr. 7, 5 şi 2, acolo unde locuiesc câteva sute de oameni, majoritatea nevoiaşi. Ca să salveze ce se mai poate, au acoperit blocurile cu folie şi adună în vase apa care picură din tavan.

Pagubele furtunii

Vasile Matei locuieşte la ap. 401. În noaptea de luni spre marţi n-a dormit, temându-se că apa infiltrată ar putea surpa tavanul. Situaţie în care se află şi Ioan Dat, vecinul său de la ap. 403. Pe dl. Dat l-am întâlnit asigurând „permanenţa” atât în apartamentul său, cât şi în cel al lui Ion Andrici, de la ap. 416. Stă cu ligheanele şi cu mopul, încercând să facă faţă situaţiei. Aşa cum încearcă şi Constantin Anghel, la ap. 412. La fel se prezintă situaţia şi în blocul nr. 5, unde furtuna a „cruţat” o parte din acoperiş. Tudoriţa Cocrin, de la ap. 401, este unul dintre „norocoşi”. Dar, chiar şi aşa, apa acumulată se scurge prin tavanul de rigips, punându-i siguranţa în pericol.

Pe blocul nr. 2, acoperişul a rămas la locul lui însă furtuna a smuls bucăţi din acesta, iar acum oamenii se tem de ce e mai rău. Ploile i-au afectat şi pe ei, iar asta se adaugă vechii probleme a subsolului care ar trebui desfundat. Au avut de suferit şi locatarii blocului L de pe str. Rozelor, unde oamenii s-au străduit să refacă pe cât posibil din acoperişul luat de furtună, cât şi cei din bl. 5 de pe str. Constructorilor, unde acoperişul a fost afectat parţial. Furtuna a luat şi acoperişul casei de pe str. Trandafirilor, nr. 17, unde locuiesc soţii Helga şi Carol Bianchi, a culcat la pământ câţiva copaci din curtea Liceului Bănăţean, avariind porţiuni de gard, acoperişul magaziei şi un colţ al acoperişului policlinicii. Au fost smulşi din rădăcină câţiva copaci din preajma bisericii catolice şi din apropierea Monumentului Eroilor. În cadere, aceştia au afectat porţiuni de gard.

Posibile soluţii

Conform imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, primarul Luca Mălăescu vorbeşte despre o tornadă în toată regula abătută asupra oraşului. Prezent în mijlocul oamenilor, acesta le-a explicat că ridicarea unui singur acoperiş nou ar costa 90.000 de lei. Iată de ce, în opinia sa, soluţia la îndemână, cu costuri suportabile, ar consta în acoperirea blocurilor cu o folie specială destinată piscinelor. „Am stat de vorbă cu oamenii şi mi-au spus că, de frică, s-au ascuns sub paturi. Mă sună şi noaptea şi cer ajutor”, spunea primarul în faţa reprezentanţilor CSU.

Sunt însă alte dificultăţi în faţă cărora parcă păleşte până şi natura dezlănţuită. Banii necesari achiziţionării foliei pot fi obţinuţi fie prin solicitarea de ajutor financiar, fie prin alocare de la bugetul local. „În primul caz, poate dura o lună şi vedem cu toţii cum se prezintă vremea. A doua variantă e mai viabilă dar, pentru asta, trebuie să se şi constituie consiliul local. Colegii mei sper să înţeleagă asta şi joi să vină să ne constituim. În acest caz, vineri dăm comanda pentru folie”, a încheiat Luca Mălăescu.