Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Puţini credeau că România va reuşi să mai încheie încă un acord cu Fondul Monetar Internaţional, dar iată că a făcut-o şi pe asta. Guvernul Ponta are toate motivele să se bucure, pentru că fără acest acord, aşa-zis „preventiv”, situaţia ar deveni foarte interesantă. Dar de ce mai aruncă Fondul bani pe România?

Teoretic, nu ar trebui să o facă. Privatizarea Oltchim a fost o bătaie de joc, cea a CFR Marfă la fel, măsurile benefice au fost cu ţârâita, iar în ceea ce priveşte reducerea deficitului pentru care suntem atât de lăudaţi… Cei de la FMI nu sunt nişte idioţi amatori care să nu ştie că s-a făcut mai ales prin tăierea investiţiilor, nu prin scăderea pomenilor şi a corupţiei, şi ce efect are acest lucru asupra dezvoltării economice. Şi atunci, de ce ne mai dau bani?

Simplu – pentru păstrarea României pe linia de plutire. Nu le pasă de faimoasa pace socială, nici de bunăstarea românilor, ci de faptul că orice ţară, inclusiv a noastră, poate deveni peste noapte paiul care frânge spinarea cămilei. Dar lucrul acesta, cunoscut şi de autorităţile internaţionale şi de cele ale noastre, scapă celor mai mulţi dintre români, care urlă că şi Ponta ne-a vândut ţara şi le cer străinilor să se care dracu cu tot cu „ajutorul” lor (de altfel, cât se poate de interesat)

Însă, deşi FMI îngenunchează orice ţară pe care o împrumută, ar trebui să ne imaginăm cum ar fi o Românie care se descurcă din propriile venituri. Statul să continue să plătească toate salariile bugetarilor, pensiile, alocaţiile, subvenţiile şi ajutoarele sociale. Ba chiar şi majorate, că doar e sărăcie, şi viaţa e grea, maică! Toate astea, doar din banii produşi de români. Şi numai de cei rămaşi în ţară! Adică poate 4-5 milioane de oameni (aici adăugăm şi numărul necunoscut al celor care muncesc la negru dar susţin economia cheltuindu-şi banii în ţară) să-i ţină în spinare pe restul până la 19 milioane sau câţi om mai fi.

Deci, în absenţa unor soluţii de reuşită pe care nu mai suntem capabili să le găsim, în locul foamei am ales FMI…

2 Comments

  1. FMI ne imprumuta ca sa avem de unde sa-i platim dobanzile si ratele! Daca nu ne-ar imprumuta, FMI nu si-ar mai putea recupera banii. Dobanda de 3 pana la 6% pe an nu este chiar foarte mica tinand cont ca datoria externa a tarii pe termen scurt, mediu si lung este de 100 de miliarde de euro.

Adaugă comentariu