Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Riscăm sancţionarea prin procedura de infringement – asta este concluzia după şedinţa Colegiului Prefectural de miercuri.

16 iulie este data la care se vor închide şi ultimele două haldine de gunoi autorizate din Caraş-Severin. Este vorba despre cele de la Oraviţa şi Moldova Nouă, unde, cel puţin teoretic, Reşiţa, Caransebeş, Bocşa, Oţelu Roşu, Anina şi Băile Herculane îşi depozitează gunoiul.

Spunem teoretic, pentru că, de-a lungul timpului, am fost sesizaţi de cititori cu privire la continuarea depozitării ilegale a deşeurilor la haldinele din Reşiţa, Oţelu Roşu şi Băile Herculane. Şi pentru că până în 16 iulie nu mai este mult, era firesc ca, la această dată, să se cunoască exact rezolvarea acestei probleme, cu care, ce-i drept, se confruntă şi alte judeţe din ţară.

Numai că, nici până miercuri, când problema a fost readusă în discuţie în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural (pentru a nu ştiu câta oară), nici o autoritate locală sau judeţeană nu avea habar ce se va întâmpla cu gunoiul după închiderea celor două haldine. Totuşi, trebuie să recunoaştem, declaraţiile prefectului de Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, şi ale directorului Agenţiei pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin, Carmen Sorescu, ne-au liniştit.

Ambii au recunoscut că este nevoie de o întâlnire urgentă cu factorii de decizie ai judeţului, dar şi cu primarii din mediul urban şi rural, în vederea găsirii unei soluţii de tranziţie, până la intrarea în funcţiune a Proiectului „Sistem integrat de gestiune al deşeurilor“, care va fi finalizat abia peste doi ani. „În data de 11 iunie am primit vizita a două societăţi contractate de Comisia Europeană, societăţi de consultanţi, care aveau menirea de a evalua stadiul depozitării deşeurilor pe haldinele unde s-a sistat activitatea de depunere. Au fost analizate trei depozite, Reşiţa, Caransebeş şi Băile Herculane. Reşiţa şi Caransebeş au ieşit destul de bine, spunem noi, problema este la Herculane, unde s-a observat depunere în continuare de deşeuri menajere. Probabil că vom intra pe anchetă, pe procedura de infringement (procedura privind încălcarea de către un stat membru a legislaţiei comunitare – n.r.). Nu suntem singuri, ancheta se realizează la nivel naţional, în prima fază au fost evaluate şapte judeţe, printre care şi noi, şi în perioada următoare probabil va fi restul ţării. În acest sens, dorim o întâlnire cu factorii de decizie ai judeţului, pentru a găsi o soluţie de tranziţie, până la intrarea în funcţiune a proiectului «Sistem integrat de management al deşeurilor din Caraş-Severin», a cărui fază finală este, din câte am înţeles, anul 2014“, declara în deschiderea şedinţei Colegiului Prefectural, Carmen Sorescu.

O soluţie dată pe termen scurt, despre care a vorbit cu alte ocazii şi prefectul Hurduzeu, ne-a fost dată de comisarul Gărzii de Mediu Caraş-Severin, Gheorghe Pitulan: „Ca variantă pe termen scurt, de un an sau doi, putem vorbi despre staţiile de balotare a deşeurilor. Fie se poate căuta înfiinţarea mai multor astfel de unităţi în două trei zone din judeţ, fie primarii vor transporta deşeurile într-un anumit loc. Sigur, pot apărea probleme legate de costul transportului care să-i nemulţumească pe primari, dar, momentan, nu sunt alte soluţii, iar noi ca ţară ne-am luat un angajament faţă de Uniunea Europeană, şi anume, de a închide toate haldinele de gunoi, neconforme normelor comunitare. De asemenea, nu trebuie uitat faptul că, aproape de Lupac, există o staţie de balotare, care aparţine societăţii Ecosal, dar care, din păcate, nu funcţionează datorită lipsei de utilităţi“. Reamintim că, în luna martie, ministrul Mediului de la acea vreme, Laszlo Borbely, şi preşedintele CJ Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, semnau contractul de finanţare pentru „Sistemul integrat de management al deşeurilor din Caraş-Severin“.

Prin implementarea sa, se va realiza colectarea selectivă a deşeurilor, vor fi construite trei staţii de transfer – la Bozovici (3.400 t/an), Pojejena (8.060 t/an) şi Oţelu Roşu (8.388 t/an) –, o staţie de sortare şi o staţie de tratare biologică simplă, ambele la Lupac (33.731 t/an). Până când aceste investiţii se vor şi realiza, rămâne de văzut ce decizii vor lua autorităţile judeţene pentru rezolvarea problemei gunoiului după data de 16 iulie.

Roxana Bălan Nafiru