BOCȘA – Astfel îşi intitulează poeta Ana Kremm descrierea Doinei Gârboni, care a ajuns acum la momentul lansării celui de-al doilea volum de poezii.
Joi, 19 noiembrie, de la ora 16.00, Biblioteca Orăşenească „Tata Oancea“ din Bocşa găzduieşte lansarea volumului „Alte lumini, alte umbre…“, purtând semnătura prof. Doina Gârboni. În urmă cu aproximativ un an, în 15 septembrie 2014, instituţia culturală bocşeană găzduia şi promova lansarea celui dintâi volum de eseuri purtând semnătura Doinei Gârboni, „Dincolo de tăcere“, apărut sub atenta îngrijire a criticului Ada D. Cruceanu şi prefaţat de poeta prof. Ana Kremm.
„Iată că, după ce a rupt tăcerea, Doina Gârboni, la numai un an distanţă, oferă iubitorilor de poezie un nou volum, «Alte lumini, alte umbre…», în care, după cum ne avertizează Ada D. Cruceanu, «Doina Gârboni rămâne credincioasă fiinţei sale profund legate de lucrurile care dau consistenţa dintâi a lumii acesteia: o natură binecuvântată, un loc natal bogat în tihnă şi curgere nelimitată a timpului, o iubire cu accente dramatice dar împăcată cu sine până la urmă, o lume faţă de care şi în care întrebările, chiar cele mai neliniştitoare, îşi găsesc răspunsul tocmai în firul nesfârşit al trecerii-petrecerii. Precum apa, şi umbrele ei, şi luminile ei pe care, odată adăstând lângă ele, n-ai cum să nu înţelegi că le eşti asemenea. Cu umbrele, cu luminile, cu bucuriile, cu tristeţile şi mereu speranţele tale…» Iar împăcarea între Lumini şi Umbre la Doina Gârboni este Cuvântul“, ne spune Gabriela Şerban, managerul bibliotecii bocşene.
Doina Gârboni s-a născut în 10 septembrie 1947 în localitatea caraş-severineană Valeapai, unde a urmat cursurile şcolii primare. Şcoala generală a urmat-o la Berzovia, iar liceul l-a absolvit la Bocşa. Între anii 1967-1972 a urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Naturale a Universităţii din Timişoara. Din anul 1965 şi-a început activitatea ca profesor la Bocşa şi în zona oraşului (Vermeş, Dognecea). Între anii 1973-1991 şi-a împletit destinul cu învăţătorul Dorel Teodorescu, poet şi cunoscut animator cultural şi folclorist.
„Doina Gârboni cochetează cu poezia din tinereţe, dar debutul editorial are loc abia în anul 2014 cu volumul de versuri «Dincolo de tăcere», ne spune Gabriela Şerban. Cel de-al doilea volum de versuri al Doinei Gârboni, pe care urmează să îl prezentăm, «Alte lumini, alte umbre…», a apărut sub îngrijirea aceluiaşi critic Ada D. Cruceanu. Cu siguranţă, poeta Doina Gârboni nu se va opri la cele doar două volume. S-au scurs şi continuă să curgă ani de lecturi şi visare care, cu siguranţă, au rodit şi rodesc versuri. Versuri care abia aşteaptă să vadă lumina tiparului. Un volum frumos atât ca prezentare cât şi conţinut, un volum care, mie personal, mi-a transmis o stare de nostalgie“.