Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Ciclistul reșițean Daniel Crista, legitimat în prezent la CSA Steaua București, a participat recent la Campionatul European și la Campionatul Național. La ultima competiție a reușit să obțină și un record național.

„În ultima perioadă am participat numai la concursuri de pistă. Am fost la Viena unde am concurat la clasa a II-a, adică nu la un turneu foarte tare, dar totuși participanții au fost cam cei mai buni din zona noastră. Au concurat sportivi din Ucraina și Rusia. Nu pot să spun că m-am descurcat foarte bine, pentru că a fost primul concurs. Am mers doar ca să-mi testez bicicleta pentru că la velodrom este destul de greu. Nu ai frâne și trebuie foarte bine să te sincronizezi cu ceilalți din pluton. Dacă nu reușești să te sincronizezi, pierzi forță și n-ai nicio șansă să câștigi. Am participat recent și la Campionatul European din Olanda. Acolo am avut trei zile de cursă și din păcate, în prima zi am căzut. Un băiat din Belarus a căzut în fața mea și am intrat direct în el. N-am putut să-l evit. În a doua zi de concurs mi-a fost greu deoarece m-am lovit foarte tare la piciorul drept după acel incident. După acest concurs, am participat la Campionatul Național și am reușit să obțin un record la individual pursuit – 4 minute și 26 de secunde pe 4000 de metri. În următoarele zile am avut cursele în pluton, adică nu individual, pe care de asemenea am reușit să le câștig”, a declarat ciclistul Daniel Crista.

Ștefan Moraru