Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Directorul Direcţiei Silvice cărăşene consideră că generalizarea unor cazuri sporadice este incorectă.

Din nou, în aceste zile, activiştii de mediu şi organizaţiile neguvernamentale au postat pe site-urile de socializare fotografii portretizând exploatări forestiere, dintre care unele din Caraş-Severin. Am solicitat directorului Ştefan Stănescu, şeful Direcţiei Silvice, o opinie legată de eventuale tăieri care ar fi putut avea loc recent în zone care nu corespund din punct de vedere legal.

„Da, sunt fotografii care arată exploatări forestiere şi dintre care unele locuri ar putea părea, pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu terminologia silvică, defrişări. Am explicat în repetate rânduri că este vorba despre tăieri regenerative, progresive, tocmai pentru a împrospăta pădurea. Cât despre exploatări, da, este adevărat, exploatăm. Dar ştiţi care este procentul de români care se încălzesc iarna cu lemne? Aproape tot mediul rural, cel puţin în Caraş-Severin. Cât despre tăieri în zone protejate sau furturi de lemn… Am investit şi bani şi resurse umane, de fiecare dată când a trebuit să demonstrăm că suntem nevinovaţi. Şi am făcut-o. Oricine vrea poate să ne verifice, şi chiar o face. Pe lângă înfiinţarea Gărzii forestiere, verificările Poliţiei şi ale altor organe competente, există numărul 112 unde efectiv oricine are dubii cu privire la activitatea noastră poate sesiza. Şi sunt mulţi care o fac. În pondere, cazurile de furt depistate (unele prin controalele noastre) sunt puţine“, ne-a declarat directorul Direcţiei Silvice Caraş-Severin.

Conform Contractului Colectiv de Muncă, angajatorul poate dispune desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă atunci când pădurarul înregistrează pagube nejustificate mai mari de 20 mc material lemnos imputabil la o inspecţie, sau mai mari de 50 mc imputabili pe an.

„Am desfăcut câteva contracte acolo unde s-a întâmplat, aşa că nu putem fi acuzaţi de ascunderea sub preş a cazurilor. Silvicultorul trebuie să asigure regenerarea, îngrijirea şi conducerea arboretelor. De aceea trebuie să reglăm numărul de arbori în spaţiu şi timp, înlocuind exemplarele care îmbătrânesc cu altele tinere şi cu valoare mare ca esenţă. O fotografie surprinsă într-un moment de la începutul acestui proces nu exprimă ceea ce doresc ONG-urile sau activiştii. Se exploatează, dar se şi regenerează. Am fost de mai multe ori acuzaţi, prin fotografii sau alte metode. Există metodele de control şi verificare pe care oricine le poate utiliza. Utilizaţi-le şi, dacă suntem vinovaţi, plătim. Dacă nu, lăsaţi-ne în pace“, a mai amintit Ştefan Stănescu.

3 Comments

  1. Dacian Bogdan Reply

    In zona Lisava (fosta exploatare miniera) in fiecare seara apar masini care transporta lemne, iar padurarii de la Ocolul Silvic Oravita marcheaza abuziv padurea persoanelor private ca sa la iasa la raportare hectarele ce le au in grija. Asta se intampla!

  2. Saracu, omul asta nu stie ce vorbeste!Are om platit sa verifice situ-rile de socializare?
    Reglăm numărul de arbori în spaţiu şi timp, înlocuind exemplarele care îmbătrânesc cu altele tinere şi cu valoare mare ca esenţă. Va rog frumos sa va faceti o programare la medic, sigur aveti probleme!

  3. cioaca vs elodia Reply

    stanescu e un hot care a fost pus acolo sa acopere furturile care se fac in judet. maine, poimaine o sa ne trezim ca ne dispar si pomii din curte pt ca astia care sunt obisnuiti cu iesitul banului din vanzarea de lem nu o sa mai aibe ce taia. asa ca aparativa merii,perii si corcodusii ca oamenii lu stanescu sunt flamanzi.

Adaugă comentariu