REŞIŢA – Ameninţă primarul Ioan Popa firmele vinovate de mari întârzieri în executarea de lucrări la Reşiţa. Pe listă figurează contractul pentru apă şi canal, pentru Secu, Doman şi Moniom.
Multă vreme, reşiţenii din localităţile aparţinătoare s-au plâns de faptul că ei nu beneficiază, ca vatra urbei, de apă şi canalizare iar municipalitatea a demarat proiectele necesare în această direcţie. Printre cei vizaţi s-au numărat şi locuitorii cartierului Doman, care visau că lucrurile vor merge ca pe roate şi că în 2015 vor avea apă şi canalizare. N-au avut parte de apă decât începând din toamna lui 2017. Cât despre canal, care atunci era finalizat în proporţie de 30%, asta este altă poveste. Municipalitatea promite însă să fie fermă pe poziţie şi să nu mai tolereze întârzierile.
Vorbind în general despre proiectele implementate în municipiu, edilul a ţinut să sublinieze că nu va mai face concesii vizavi de firmele care nu se ţin de cuvânt. „Avem un proiect în derulare acum şi pot să vă spun despre el. Apă, canal Secu, Doman şi Moniom, pentru care ne-am întâlnit zilele trecute, şi firma va trebui să se mişte! Altfel, va pierde contractul! Noi nu avem nicio intenţie să facem un contract şi să-l reziliem după două, trei săptămâni. Dar dacă oamenii nu se ţin de graficul de lucrări, nu vom sta să ne gândim dacă reziliem sau nu“, a precizat Ioan Popa, primarul municipiului Reşiţa, în cadrul unei conferinţe de presă.