OȚELU ROȘU – Asta dacă nu vor ca administrația din Oțelu Roșu să le dubleze tariful la gunoi, acum cel mai mic din Caraș-Severin!
Edilul orașului de pe Valea Bistrei a constatat în ultima perioadă că tot mai mulți cetățeni din satele și comunele de lângă Oțelu Roșu, ba chiar și din Caransebeș, vin în urbea păstorită de Mălăescu și își aruncă gunoiul menajer. Asta duce la creșterea cantității de gunoi care trebuie transportată la deponeul ecologic de la Turnu Severin și, implicit, a costurilor aferente, însă Luca Mălăescu exclude creșterea tarifelor.
„La ora actuală se încarcă o mașină în fiecare zi de luni și până sâmbătă inclusiv, generând costuri de aproximativ 55.000 lei lunar, exact cât încasăm de la toți cetățenii orașului la prețul de 6,2 lei/pers. O mașină pe zi e insuficientă, iar pentru a dubla transportul la două mașini pe zi, ar trebui să dublăm și prețul la populație. Cunosc problemele dumneavoastră și de aceea am luat decizia ca la Oțelu Roșu să nu cresc taxele pentru colectarea deșeurilor, dar nu pot singur, am nevoie de sprijinul dumneavoastră, al tuturor cetățenilor orașului nostru!”, le transmite primarul oțelarilor.
Iar sprijinul constă în vigilența oamenilor din Oțelu Roșu, rugați de primar să fie la fel de ageri ca și camerele de luat vederi instalate de administrația locală, dar și într-o colectare selectivă a gunoiului menajer: „Am rugămintea să faceți poze tuturor mașinilor, camionetelor, microbuzelor care depun deșeuri la locurile de depozitare și să ni le trimiteți, pentru a putea fi depistați și sancționați. De asemenea, am rugămintea de a aduce gunoiul selectat, pentru a scădea cantitatea de gunoi menajer pe care îl transportam la Turnu Severin!”.
Luca Mălăescu speră ca situația să reintre în normal odată cu finalizarea deponeului de la Lupac, estimată de edil pentru începutul anului viitor. Până atunci însă, vigilenții oțelari cu spirit civic trebuie să aibă ochii mari și să pună repede mâna pe telefon când văd vreun „suspect” pe la locurile de depozitare a gunoiului menajer!
Nina Curița