Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSM Reșița a pierdut sâmbătă, 16 noiembrie, partida cu Ripensia Timișoara, scor final 1-2, meci contând pentru etapa a XVIII-a a Ligii 2. După această înfrângere, CSM Reșița a rămas pe locul 17, loc retrogradabil, iar Dorinel Munteanu va avea o misiune extrem de dificilă în salvarea echipei.

Cu câteva minute înainte de startul jocului cu Ripensia, Munteanu a fost obligat să facă o primă modificare în primul 11. Marco Ehmann a fost înlocuit cu Milorad Banac în ultimul moment, după ce s-a accidentat la antrenament, cu o zi înainte de joc, iar la încălzirea de dinaintea partidei a simțit că nu poate evolua.

Meciul a început totuși promițător pentru Reșița. În minutul 2, Marius Coman a scăpat singur cu portarul, a dat mingea peste acesta, iar din cădere a trimis mingea peste poarta goală. După doar trei minute de joc, Daniel Ene a înscris pentru rosso-neri, dar reușita a fost anulată pe motiv de offside. Spre finalul primei reprize, cei care au marcat au fost timișorenii. Denis Golda a șutat în transversală, mingea a ajuns la Vlad Chera, care a trimis cu capul în poarta goală.

Nici în partea a doua jocului fotbaliștii lui Dorinel Munteanu nu au fost mai productivi, iar în minutul 69 Albert Voinea a înscris, tot printr-o lovitură de cap, ducând scorul 2-0 în favoarea Ripensiei. Prima ocazie clară a Reșiței din repriza a doua a venit abia în minutul 82, când Daniel Ene a trecut de portar pe partea stângă, dar a trimis mingea în plasa laterală. În minutul 90, Reșița a reușit să reducă din diferență prin Milorad Banac. În prelungirile partidei, Călin Cristea a trimis un șut respins în corner de portarul Ripensiei, iar la faza imediat următoare a urcat în careul oaspeților și portarul Cristian Zimmermann, dar fără succes pentru echipa rosso-neră. S-a încheiat 1-2, Ripensia s-a îndepăratat de zona de retrogradare, iar Reșița se află într-o situație extrem de dificilă.

CSM Reșița: Cristian Zimmermann, Lorenzo Acka, Milorad Banac, Flavius Vlădia, Daniel Vădrariu, Cristian Poiană, Călin Cristea (cpt.), Gabriel Răducan, Marius Coman, Emanuel Dat și Daniel Ene. Rezerve: Adrian Horvat, Raphael Stănescu, Dragoș Săulescu, Alin Lazăr, Alexandru Cioablă și Teodor Caragea.

Ripensia Timișoara: Ștefan Dobre, Caius Lungu, Radu Burdet, Claudiu Apro, Adrian Popa, Alexandru Neagu, Albert Voinea, Denis Golda, Tudor Călin, Vlad Chera și Mihai Hecsko. Rezerve: George Păduraru, Andrei Tînc, Adrian Zaluschi, Alexandru Popovici, Ion Vasluian, George Monea și Marius Staicu.

În etapa a XIX-a a Ligii 2, CSM Reșița va juca sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 11:00, în deplasare, cu Sportul Snagov. Pe data de 30 noiembrie rosso-nerii vor juca tot în deplasare, cu Universitatea Cluj, în prima etapă din returul campionatului. Ultima partidă din acest an pentru Reșița va fi pe data de 7 decembrie, acasă, cu CS Mioveni.

Ștefan Moraru