REȘIȚA – În a doua zi a turneului de baraj pentru menținerea/promovarea în Liga Națională de handbal masculin, de la Sebeș, CS Caraș-Severin a evoluat în compania formației Bucovina Universitatea Suceava, colega de suferință din primul eșalon handbalistic al țării.
De această dată, elevii antrenorului Aihan Omer s-au impus la o diferență de cinci goluri, scor 23-18 (11-12), dar tot după un final dramatic, în condițiile în care cu trei minute înainte de final aveau un avantaj de trei goluri, și erau, în acel moment, cu doi jucători eliminați, plus o lovitură de la șapte metri pentru Suceava.
Contactat telefonic, imediat după partidă, prof. Aihan Omer și-a manifestat satisfacția pentru că CS Caraș-Severin a rămas în primul eșalon handbalistic: „Așa cum am promis când am plecat de-acasă, ne-am mobilizat exemplar și ne-am atins obiectivul de menținere în Liga Națională. De-acum urmează o perioadă importantă de reconstrucție. Au trecut ani buni și, în viața oamenilor există perioade diferite. Cum o casă ajunge într-o anumită stare de uzură, aceasta trebuie reclădită din temelii. Îi felicit pe jucători și le mulțumim tuturor celor care ne-au susținut și ne susțin, și au avut încredere în noi”.
„E o performanță deosebită și va trebui să abordăm altfel noua ediție a Ligii Naționale, ne-a declarat Sorin Frunzăverde, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, principalul susținător al formației de handbal. Echipa trebuie întărită cu jucători tineri. Pentru că potențial există. Beneficiem de experiența lui Aihan Omer și handbalul reprezintă și va rămâne o dimensiune firească în Caraș-Severin. Bravo băieți! Bravo Aihan!”
Sâmbătă, 31 mai a.c., de la ora 11.00, sunt programate meciurile: Călărași – Suceava și C.S. Caraș-Severin – H.C. Argeș Pitești (ora 13.00).
Marius Moraru