REȘIȚA – Sâmbătă, 31 mai a.c., s-au încheiat, la Sebeș, întrecerile turneului de baraj pentru menținerea/promovarea în Liga Națională de handbal masculin.
Zi în care CS Caraș-Severin, care și-a asigurat prezența în primul eșalon încă de vineri, 30 mai a.c., a obținut a treia victorie, din tot atâtea meciuri. În ultimul meci al turneului elevii antrenorului Aihan Omer s-au impus cu scorul de 31-27, în fața piteștenilor de la H.C. Argeș, în condițiile în care au evoluat fără nici o rezervă în câmp, în plenitudinea forțelor.
Așadar, după 24-23, cu C.S.M. Călărași, și 23-18, cu Bucovina Universitatea Suceava, CS Caraș-Severin a demonstrat, încă o dată, că merită să evolueze, în continuare, în Liga Națională. Cea de-a doua formație care a reușit promovarea în elita handbalului românesc este C.S.M. Călărași, care a dispus, tot sâmbătă, 31 mai a.c., de Bucovina Universitatea Suceava, scor 27-21.
Să mai spunem că gruparea cărăşeană a fost susținută frenetic din tribune de 13 membri ai Galeriei „Vulturii Semenicului”, în frunte cu unul dintre lideri, Cornel Boboiescu, care au avut o mare contribuție în succesul de la Sebeș.