Caraş-Severin, Romania

Dacă săptămâna trecută Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Caraş-Severin anunţa că pentru bursa generală sunt vacante 25 de posturi, acum numărul acestora a ajuns la 51, în condiţiile în care acţiunea va fi organizată în 15 aprilie! Faţă de anii precedenţi, când numărul locurilor de muncă disponibile prin bursa generală era impresionant, acum, acesta a făcut ca evenimentul să nu se poată organiza decât la Reşiţa. Astfel, vineri, 15 aprilie, de la ora 9.00, evenimentul va fi găzduit de Casa de Cultură „Corneliu Diaconovici“ a Sindicatelor din municipiu.

După ce organizatorii au contactat mai mulţi agenţi economici din judeţ, doar 18 dintre aceştia s-au arătat interesaţi de participarea la târg oferind următoarele locuri vacante: 11 de ospătar, opt de bucătar, trei de vânzător şi de muncitor necalificat, câte două de electrician, de barman, de mecanic auto, de agent de vânzări şi de agent asigurări, şi câte unul de lucrător comercial, frizer, coafor, manichiurist, ciontolitor-tranşator carne, electrician auto şi gestionar. Pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite nouă locuri de muncă: trei de inspector asigurări, două de consilier comerţ şi marketing, respectiv câte unul de inginer electromecanic, de inginer autovehicule, de redactor şi de consilier vânzări asigurări.

Antoniu Mocanu

Adaugă comentariu