O limbă de pământ, curgând din munte, stăvilită de apele reci ale Bârzavei ce-o împresoară, găzduieşte, într-o mică poiană, ferită de ochiul călătorului de pe drum, un monument de credinţă. Pentru a ajunge acolo, călătorul trebuie să treacă peste un pod construit din metal, peste maluri întărite în piatră. Prima care se dezvăluie timid, puţin mai la dreapta, dincolo de verdele pădurii, este clopotniţa, care indică direcţia aşezământului.
Îmbrăcată în alb, Capela romano-catolică îşi acoperă modestia prin coloane pictate şi brodate de flori, iar sub cupola ei – stele.
Cu toţii i-am pierdut şirul anilor, vechimea spunându-şi cuvântul prin starea de degradare în care a ajuns clădirea, una dintre porţi fiind smulsă, icoanele scorojite, iar covoarele şi ţesăturile au fost prinse în cuie sau pioneze. Dar florile… florile sunt proaspăt culese. Totul sub ochii Sfintei Treimi, de deasupra altarului.
Antoniu Mocanu