Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Municipalitatea reşiţeană a făcut o serie de verificări la capitolul aruncării deşeurilor de către cetăţeni, concluzia fiind una deloc plăcută.

Din comoditate sau din alte motive, unii reşiţeni preferă să-şi arunce pungile cu gunoi menajer în coşurile de gunoi stradale sau să le înşire în zona acestora. Numărul mare de asemenea cazuri face autorităţile să creadă că, din nefericire, situaţia a devenit deja un obicei pentru mai mulţi locuitori ai urbei… Asta ca să nu mai vorbim de faptul că orice pajişte, orice drum mai puţin circulat sau orice vale din apropierea căilor rutiere a fost transformată, ad-hoc, în ghenă…

Problema gunoaielor aruncate peste tot în Reşiţa a fost ridicată, nu o dată, inclusiv de primarul Ioan Popa, care vorbea despre maşini întregi de deşeuri aruncate care încotro, în special în zonele periferice ale urbei. Dar nu doar acolo există probleme la capitolul gunoi. În primele două luni ale anului, inspectorii Serviciului de Gospodărie Urbană şi Mediu, împreună cu poliţişti locali din cadrul Primăriei municipiului Reşiţa, au efectuat o serie de verificări în urma cărora au fost aplicate nu mai puţin de 59 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 18.400 de lei, în mare parte date celor care şi-au aruncat deşeurile menajere în coşurile stradale.

„Având în vedere prevederile HCL 69/2014 precum şi situaţiile constatate pe teren de către inspectorii municipalităţii, atragem atenţia tuturor cetăţenilor, persoane fizice şi juridice, să depoziteze deşeurile menajere la platformele de colectare, nu în coşurile stradale sau în alte locaţii care nu sunt destinate acestui scop“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Adaugă comentariu