Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Joi sunt programate meciurile ultimei etape a turului Ligii a III-a de fotbal 2011/2012.La sfârşitul acestei săptămâni se vor disputa partidele ultimei etape a turului eşalonului trei al fotbalului românesc. Rundă în care cele trei reprezentante ale judeţului Caraş-Severin vor avea un program diferit. Astfel, CSM Şcolar Reşiţa va primi vineri, 25 noiembrie a.c., de la ora 14.00, vizita formaţiei C.S. Vladimirescu. O grupare în mare suferinţă, avidă de puncte. Însă fotbaliştii reşiţeni au obligaţia să încheie prima jumătate a campionatului cu o victorie, să-şi adjudece cele trei puncte puse în joc, pentru a mai spăla din ruşinea ultimelor evoluţii şi rezultate. „Trebuie să învingem necondiţionat, a precizat prof. Cristian Bobar, preşedintele clubului din Valea Domanului. Pentru aceasta ne dorim o mobilizare exemplară a jucătorilor. Fiindcă oaspeţii îşi vor vinde foarte scump pielea“.

O altă confruntare aşteptată cu mare interes se anunţă cea dintre FC Caransebeş şi C.F.R. Simeria, joc ce va avea loc sâmbătă, 26 noiembrie a.c., de la ora 14.00. Va fi un derby al vârfului clasamentului Seriei a V-a, fiindcă se vor întâlni ocupantele locurilor trei şi patru. Însă şi caransebeşenii trebuie să se reabiliteze în faţa propriilor suporteri, după eşecul la limită de la C.S. Vladimirescu (1-2), din etapa trecută.

În fine, o dispută de „care pe care“ poate fi considerat şi derby-ul codaşelor, o adevărată luptă pentru supravieţuire, între Mama Mia Becicherecu Mic şi Gloria Reşiţa, ambele fiind într-o reală criză de puncte, având în vedere poziţiile din clasament. Cu alte cuvinte va fi un meci de şase puncte, programat tot sâmbătă, 26 noiembrie a.c. (ora 14.00) pentru o iarnă ceva mai liniştită şi o perspectivă optimistă. „Trebuie să venim acasă cu toate cele trei puncte, a declarat ec. Pavel Aghescu, preşedintele Consiliului de Administraţie al C.S. Gloria Reşiţa. Echipa a început să joace tot mai bine, iar băieţii trebuie să aibă încredere în ei. Este un meci foarte important pentru noi şi nu avem voie să-l ratăm“.