Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – A venit și rândul celui mai mare investitor din Caransebeș, TMD Friction să afle pe propria piele ce înțeleg consilierii locali PSD prin „sprijinirea” investitorilor, atât de clamată de social-democrați.

Producătorii de plăcuțe de frână, care asigură cel puțin 500 de locuri de muncă în municipiul gugulan, s-au aflat luni în fața Consiliului Local, pe ordinea de zi regăsindu-se un proiect de scoatere la licitație a unui teren de 21 de mii de pătrați pentru a-și extinde investiția, după ce în urmă cu câteva luni legislativul aprobase pentru TMD Friction încă un teren de 25 de mii de pătrați, insuficient însă pentru fabrica de pastă pentru plăcuțele de frână, adică încă vreo 250 de locuri de muncă în plus în Caransebeș, pe care TMD Friction vrea să o deschidă la Caransebeș.

De la bun început, mesajul liderului grupului PSD, Florin Bogdea, pentru TMD Friction a fost: „nu mai scoatem la licitație fără o documentație corectă, mai ales că aici o să existe și un litigiu. Vă spun că acum acest teren nu este juridic stabilit. Va fi un dosar penal la care se lucrează acum”.

Avocatul TMD Friction, Melinda Galu, prezentă în sală alături de managerul firmei, Andrew Turner, a încercat să explice situația, precizând că din punctul de vedere al firmei nu există nicio problemă pentru terenul respectiv.Pentru TMD, contează foarte mult siguranța juridică a terenului. Terenul a fost liber de sarcini și pe vremea Teracon, este vorba despre siguranța juridică a terenului, ceea ce s-a greșit în trecut s-a rectificat. În momentul de față, din punctul nostru de vedere, nu există probleme”, a spus Galu, răspuns care l-a nemulțumit pe social-democratul Bogdea, acesta având o nouă dilemă: de ce nu a cerut investitorul o suprafață mai mare de teren de la început? „Nu este suficient terenul pe care l-am cumpărat anul trecut pentru investiția preconizată, avem nevoie de o suprafață mai mare de teren, 25 de mii de metri pătrați nu ne sunt suficienți. Gândiți-vă că acum avem o fabrică de 16 mii de metri pătrați pentru care au fost necesari 67 de mii de metri pătrați, ca să respectăm toate cerințele urbanistice prevăzute de lege. Noi ne-am exprimat interesul pentru acest teren de 21 de mii de pătrați încă anul trecut, dar la momentul respectiv terenul nu era disponibil. Compania are o strategie foarte clară de extindere a facilităților de producție aici. În acest moment, terenul nu ne este suficient pentru planurile de extindere, proiectul nostru nu este doar pentru 25 de mii de metri pătrați, este pentru o suprafață mai mare, altfel nu stăteam un an de zile fără să facem nimic. Dacă Consiliul Local se opune vânzării acestui teren, investiția nu se poate realiza. Termenul este de 15 iulie”, a precizat avocatul TMD Friction. Fără succes! „Puteți aștepta să vedem ce se întâmplă cu acest teren, nu suntem împotriva investițiilor. Ați cerut inițial 25 de mii. Mă gândesc că sunteți o firmă serioasă și ati gândit proiectul pe 25 de mii. Dacă acum cereți încă 21 de mii, nu o să vă cred”, a mai adăugat Bogdea, printre vociferările și amenințările cu DNA și alte organe ale unui coleg de partid la adresa conducerii municipalității, foste și actuale, și a consilierilor liberali.

cl-tmd2

TMD nu se poate extinde

Supus la vot, proiectul nu a întrunit decât 10 voturi, cele ale PNL, astfel că TMD Friction nu poate, pentru moment, să achiziționeze la licitație terenul pentru extinderea investiției. „Atmosfera din Consiliul Local a degenerat în ultimul hal și asta este din cauza unor personaje care nu și-au imaginat vreodată că ar putea ajunge să conducă destinele unui oraș. Consilierii PSD se transformă treptat într-o instanță, dând verdicte, enunțând opinii legislative, având atitudine inchizitorie, judecătorească, amenințând cu dosare penale. Mergeți fraților, scormoniți, căutați unde vreți, dar lumea trebuie să știe că semnatarul numărul 2 pe atribuirile de terenuri este chiar Bebe Iova. […] Pentru mine este foarte importantă investiția TMD, cel mai mare investitor din Caransebeș vrea să se extindă și cred că atitudinea PSD nu face bine unor posibile alte viitoare investiții în Caransebeș. Pentru că nu am drept de vot, i-am studiat foarte atent pe consilierii PSD în momentul votului pentru TMD, se uitau intrigați unul la altul și întrebau: <<votăm sau nu?>>. Este strict un interes personal, al lor. Pe de altă parte, nu vreau să par atât de fundamentalist în a-i apăra pe TMD, până la urmă este și treaba lor să-și facă lobby-ul de rigoare la PSD”, a precizat la finalul ședinței, primarul Felix Borcean.

Ce va fi mai departe? Greu de spus. O variantă ar fi ca șefii TMD Friction să decidă deschiderea fabricii de pastă pentru plăcuțele de frână într-o altă locație. Poate Reşiţa? Poate Ucraina? Şi încă ceva: în ziua de azi când toată lumea caută investitori noi îi alungăm. În ciuda faptului că se spune că aleşii PSD din Caransebeş votează cum li se spune, atitudinea lor distructivă nu are nimic de-a face cu cea constructivă a liderului PSD, Ion Mocioalcă.