Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Evenimentul are loc în data de 21 decembrie, la Ateneul Român, fiind organizat de Casa Regală pentru invitaţii săi.

Camerata Regală, formaţie constituită în anul 2009 sub înaltul patronaj al principelui Radu, şi care, de regulă, apare în public fără dirijor, va susţine, săptămâna viitoare, un spectacol sub bagheta lui Sabin Pautza.

Maestrul se află la cea de-a doua colaborare cu orchestra Cameratei Regale, după ce în primăvara acestui an, la solicitarea principelui Radu, Sabin Pautza concerta la Bucureşti, cu ocazia sărbătoririi centenarului Academiei de Ştiinţe Economice.

„Alături de această orchestră nou-înfiinţată am avut ocazia să concertez în primăvară. Ea este compusă din tineri cu vârste până în 30 de ani, şomeri absolvenţi de Conservator, care nu aveau un loc de muncă şi cărora Casa Regală le-a dat această şansă minunată, de a lucra într-o orchestră. Aşa cum am acceptat atunci propunerea principelui Radu de a mă prezenta în spectacol alături de aceşti tineri minunaţi, la fel se va întâmpla şi pe 21 decembrie, când sala Ateneului Român va fi plină de invitaţii Casei Regale”, ne-a declarat maestrul Sabin Pautza, care, la cei 70 de ani ai săi, este mai plin de viaţă ca oricând.

Roxana Bălan Nafiru