Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Cam la asta s-ar reduce explicaţia pentru faptul că, deşi aerul condiţionat din autobuze e pornit, în zilele caniculare el nu se mai simte. Reşiţenii s-au plâns mereu de aerul irespirabil din mijloacele de transport, însă „controlorii“ de la primărie au stabilit că toate aparatele de climatizare funcţionează şi sunt folosite….

Aşa cum promiteau recent şefii administrativului reşiţean, în două zile cu temperaturi ridicate personalul Compartimentului pentru Transport şi Siguranţa Circulaţiei au verificat sistemul de aer condiţionat şi de ventilaţie din autobuzele destinate transportului public local de călători existente pe traseu.

„În urma verificărilor, s-a constatat că la toate autobuzele instalaţiile de aer condiţionat şi de ventilaţie au funcţionat în parametrii pentru care au fost proiectate. Precizăm că temperaturile caniculare constituie factori perturbatori pentru buna desfăşurare a activităţii de transport în condiţii normale, situaţie în care se recomandă evitarea, pe cât posibil, a transportului în comun în intervalele de vârf ale traficului și în orele amiezii când temperaturile pot fi extreme. De asemenea, menţionăm faptul că distanţa între staţiile de transport public local pentru îmbarcarea şi debarcarea călătorilor este mică, uşile mijloacelor de transport se deschid la un interval de 2-3 minute, fapt ce determină ca funcţionarea instalaţiei de aer condiţionat şi de ventilaţie să nu fie asigurată în parametrii normali pe perioada caniculei“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Legat de zilele cu temperaturi ridicate, primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu, a precizat: „Suntem pregătiţi pentru perioada caniculară. Vom interveni prin colegii de la Situaţii de Urgenţă, cu acele puncte anti-caniculă pe care le-am tot creat cel puţin în două locuri. Este vorba de zona centrală şi Parcul Tricolorului, cu tot ce presupune asistenţă tehnică, apă plată şi aşa mai departe“.

Antoniu Mocanu

3 Comments

  1. Da ma! Ei uite ca faza cu distantele mici intre statii NU TINE! Recomand celui care a zis asta sa faca un drum macar pana la Timisoara si sa vada ca tampenia lui nu are acoperire! Bai nene matale crezi ca noi am aterizat ieri pe planeta asta?

    • Desi sunt de acord cu ideea ta, am o nelamurire „care e faza cu drumu pana la Timisoara????? e totuna cu distanta dintre statii? ma indoiesc sincer!”

  2. Ori soferii, ori conducerea Ro-A-Tir sufera de un grad ridicat de retard :).

    Domnilor, „trapele de ventilatie” nu sunt destinate sa fie folosite in paralel cu aerul conditionat! Tot ce baga clima se pierde pe acolo ;).

Adaugă comentariu