Când ai o majoritate parlamentară şi nu ştii ce să faci cu ea, când nu ai ceva util de făcut, apucă-te să schimbi, ca măcar să pari că ai activitate. Cam aşa s-ar putea rezuma, în câteva cuvinte, faimoasa activitate de a bate Constituţia în piuă. Pe lângă timpul pierdut cu discuţii despre steag, imn, zi naţională şi stemă, Comisia de revizuire a legii fundamentale s-a gândit că nu strică să le bage în cap românilor şi ce înseamnă familia.
După ce Remus Cernea le-a dat fiori mai-marilor BOR (nu doar cu homosexualii ci mai ales cu tăierea finanţării cultelor), aceştia au sărit ca arşi şi i-au dojenit pe aleşi, amintindu-le de numărul ortodocşilor (şi, implicit, al alegătorilor). Aşa că membrii Comisiei au băgat la repezeală o definiţie pe placul Patriarhiei, şi anume că familia „se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie“.
Numai că nu prea este treaba Statului dacă Gheorghe şi Vasile sau Floarea şi Măria vor să se căsătorească civil, după cum nu e nici a Bisericii Ortodoxe (sau a oricărei alteia), deoarece nimeni nu îi obligă pe preoţi să cunune religios cuplurile homosexuale. Biserica poate, fireşte, să-şi promoveze liniştită propriile valori şi definiţii ale familiei, vieţii, divinităţii sau creaţiei. Însă nu are de ce să le impună cuiva, mai ales prin Constituţie. Aceasta este legea supremă, valabilă pentru toţi cetăţenii unei ţări, şi, din câte ştiu, cei de altă orientare sexuală încă mai sunt cetăţeni ai României. Dreptul de a avea o familie este unul fundamental, pe care oamenii îl au prin naştere; nu este ceva negociabil, nu este oferit de Stat sau de Biserică dacă îndeplineşti nişte criterii arbitrare.
Mai mult, noua definiţie a familiei nu îi afectează doar pe homosexuali. Cum rămâne cu familiile monoparentale? Adică toţi acei părinţi care îşi cresc singuri, din diverse motive, copiii, sau cei care, fără a avea un soţ sau o soţie, au decis să adopte unul dintre zecile de mii de orfani? Nici aceştia, în opinia luminatelor feţe parlamentare şi bisericeşti, nu corespund „înţeleptei“ definiţii a familiei.
În timp ce noi dăm astfel de dovezi de „toleranţă“, în urmă cu doar o săptămână, Papa Francisc, liderul spiritual al celei mai mari comunităţi religioase din lume, vorbea, pe un ton diferit, despre alţi „duşmani“ ai „societăţii tradiţionale creştine“, ateii: „Trebuie să ne întâlnim făcând bine. Iar dacă unul nu crede şi spune că este ateu, prin facerea binelui se întâlneşte cu noi“.
Poate nu ar strica să avem o altă abordare a celor care nu sunt ca şi noi. Le este suficient tocmai faptul că sunt altfel…
Nina Curiţa