Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Şeful administrativului reşiţean a dezvăluit, recent, câteva dintre numele care vor urca pe scena evenimentului.

„Ca în fiecare an, Primăria, cu sprijinul Consiliului Local, a demarat o serie de acţiuni ce vizează pregătirea Zilelor municipiului Reşiţa, ne spune primarul Mihai Stepanescu. Este o sărbătoare importantă, apreciată anii anteriori atât de reşiţeni cât şi de oaspeţi, pentru că am avut parte de oaspeţi foarte, foarte mulţi, din ţară şi chiar din afara graniţelor ţării. Anul acesta, zilele oraşului vor debuta la finalul lunii iunie, printr-o serie de manifestări cultural-artistice, sportive chiar. Programul nu este definitivat, dar cu precădere nu vor lipsi diverse competiţii sportive, prezentări de carte şi bineînţeles tot ce înseamnă dans şi voie bună. În zilele de vineri şi sâmbătă, 26 şi 27 iunie, vor evolua câteva formaţii de muzică uşoară, cel mai cunoscut nume este Smiley. Bineînţeles că vor fi şi alţi artişti din ţară şi chiar din străinătate, avem un grup din Turcia, sponsorizat în mare măsură de Camera de Comerţ Româno-Turcă, prieteni ai reşiţenilor, ai comunităţii şi ai administraţiei locale din Reşiţa.

Duminică, vor evolua o serie de artişti din ţară, în special din Banat, foarte cunoscuţi, o serie de grupuri de dansatori, la fel din Banat şi din ţară, iar în final sper ca reşiţenii şi invitaţii să fie impresionaţi de un program susţinut pentru prima dată în ţară de Ana Pekota – este o mare cântăreaţă din Serbia – şi, bineînţeles, Miroslav Ilici. Împreună cu comunitatea sârbă din Reşiţa, am reuşit şi în acest an să aducem nume sonore, recunoscute în Balcani. Ulterior, în 29 şi 30 iunie, vor avea loc Zilele cartierului Câlnic, cu o cunoscută şi îndrăgită solistă de muzică populară Andreea Voica“.

Primarul Mihai Stepanescu a ţinut să transmită un mesaj reşiţenilor, pentru a nu mai exista supiciuni cum că municipalitatea ar pierde sume importante de pe urma organizării zilelor urbei. Edilul a precizat faptul că atât organizarea, cât şi artiştii aduşi la eveniment atrag comercianţi, iar intruducerea taxei pe eveniment a făcut ca anul trecut, după ce s-a tras linie, municipalitatea să rămână cu un profit de peste 10.000 de euro. Deşi nu trebuie pus accent pe acest aspect, pentru că nu este totuşi vorba despre o acţiune eminamente economică.

„Noi pregătim şi partea de susţinere economică, pentru că în buget avem sume aferente derulării evenimentului dar, în fiecare an, în ultimii ani, noi am obţinut sume în plus, aş putea spune chiar un profit, pentru că au venit foarte mulţi comercianţi. Prin acea taxă de eveniment, stabilită în fiecare an, noi am obţinut nişte sume care au asigurat derularea acestor acţiuni cultural-artistice, plata artiştilor şi aşa mai departe. Şi am rămas cu bani. Aici aş vrea să combat, pentru că nu sunt de acord cu ceea ce au spus unii, că ne-am permis să cheltuim bani. Fiind vorba de o organizare foarte bună, de artişti apreciaţi, au venit comercianţi şi sponsori care au susţinut evenimentul. În cel mai rău caz, primăria a plătit anumite avansuri, care au fost recuperate ulterior, şi bineînţeles că au rămas şi bani. Sper ca şi anul acesta să fie la fel“. Şeful administrativului reşiţean spunea că a avut o întâlnire cu patru producători şi distribuitori de bere – cei mai cunoscuţi dintre ei – urmând ca marţi, 2 iunie, să fie organizată o licitaţie pentru aceştia.

„Pe lângă acei comercianţi, anul trecut am avut aproape 80, este vorba şi de o susţinere din partea anumitor firme de bere sau produse nealcoolice“, a declarat primarul Stepanescu. Anul trecut, taxa a fost de 2.500 de lei pe comerciant, pe eveniment – care ar urma să fie redusă pentru această ediţie –, la care se adaugă una mai mult simbolică, pe suprafaţă. În bugetul de anul acesta este prevăzută o sumă de 100.000 de lei pentru organizarea Zilelor Reşiţei.

5 Comments

  1. Paine si circ. Tichete pentru saraci, Smiley si unica investitie la care se gandeste conducerea orasului: un penitenciar ca sa nu-i spun puscarie.

    Apropos, propun ca puscaria sa fie facuta in parcul industrial de pe Terovei nu sus pe deal in Moroasa. 🙂

    In rest nimic, doar impozite mari, apa, canal si gunoi la preturi mari…

    • Si mult mult praf.
      Peticirea drumurilor cu asfalt din punga.
      Politie care stie sa stea doar cu radarul.
      Bisnitari in centru si la Ada nestingheriti.
      Tigani care vand tigari in piata fara jena.
      Taximetristi parcati pe pistele de biciclete.

      • Si propuneri debitate, probabil la mai multe pahare de bautura : metrou, telegondola, aeroport, autostrada, etc. cand ei nu au fost in stare sa tina tramvaiul functional, sa asfalteze ce este de asfaltat, sa termine ce au inceput (Poiana Golului, de ex.), sa asigure locuri de munca populatiei din Resita, sa circule trenurile, inclusiv cel de Timisoara cu plecare-sosire in Resita Sud, etc. pentru ca nu vreau sa plictisesc pe nimeni cu lucruri stiute de ani de zile. Vin ele alegerile si am auzit ca dom primar vrea sa mai candideze un mandat!?!?!?!

    • Mare dreptate aveti Ex-tinctor, GGii, Ovidiu..problema este ca oameni ca mine si ca voi, care sa vada adevarul si problemele reale sunt putini, majoritatea ori sunt foarte ignoranti,ori prosti, ori sunt interesati direct sa fie lingusitori-doar asa isi pot asigura un loc caldut in vreo institutie publica.Resita a ajuns un paradox-cele mai multe taxe si impozite, cea mai scumpa apa, locuri de munca inexistente, mizerie, praf, multa prostie si incapacitate de a dezvolta un angajament pe termen lung care sa aduca bunastare economica si sociala in oras .iIn timp ce conducatorii ei isi fac vile la Timisoara din 10% primiti la fiecare afacere..o sa imi sara in cap la acest comentariu cei ce sunt enumerati anterior, dar ei nu isi dau seama ca si ei la randul lor nu vor progresa daca vor mentine aceasi atitudine. E pacat…

Adaugă comentariu