REŞIŢA – Aleşii urbei au început demersurile menite să ne scape de o parte din elementele vehiului sistem de termoficare al Reşiţei. Şi să ne şi aducă bani la buget.
Municipalitatea reşiţeană a făcut, în ultima perioadă, demersuri pentru valorificarea centralelor de cartier, care au fost montate în sistemul de termoficare al urbei în clipa în care acesta era deja în pragul închiderii. Iar soluţii în acest sens ar fi, aşa cum aţi mai putut citi şi în Jurnal CS, o primă opţiune putând fi oferită de municipalitatea orădeană.
În aceeaşi direcţie, aleşii urbei au aprobat, într-o şedinţă recentă, trecerea din domeniul public în cel privat al municipiului, a bunurilor ce au aparţinut sistemului de alimentare cu energie termică: reţele, canale, puncte, minipuncte şi contoare termice, schimbătoare de căldură şi alte bunuri. Iar procedura reprezintă primul pas menit să ajute autoritatea locală să poată valofica elementele vechiului sistem cu elemente modernizate, aproape nefolosite, aflat acum în stare de conservare.
„Punctele termice au fost în domeniul public. Pentru a face ceva cu ele – în primul rând pentru a le putea introduce pe un sistem de amortizare –, ele trebuie să treacă din public în privat. Le-am trecut din public în privat, şi în afară de asta vă spun că avem o discuţie destul de avansată cu Primăria din Oradea. Şi s-ar putea ca o parte din minipunctele termice să le transferăm Primăriei din Oradea. Sper să reuşim să recuperăm ceva din pierderile pe care le-am constatat, realizate pe baza acestor proiecte făcute în 2014, din punctul meu de vedere o eroare majoră! Pentru că, de la momentul în care s-a gândit a se face proiectele, până când s-au pus în practică, lumea s-a debranşat şi astăzi este imposibil să-i aduci pe oameni înapoi“, conchidea Ioan Popa, primarul municipiului Reşiţa.
Potrivit edilului, Oradea are în vedere modernizarea sistemului propriu de termoficare, existând posibilitatea ca autorităţile de acolo să cumpere, de la Reşiţa, o parte din centralele noi, montate recent.