Caraş-Severin, Romania

Centrul Civic al Caransebeșului continuă să se transforme într-un stil clasic. Marți, administrația locală a înlocuit vechiul ceas realizat în stil modern, ce nu cadra cu imaginea în stil vechi a zonei centrale, cu un altul, ce dă o tentă de clasic, în notă cu tradiția și istoria locului.

„Am încercat să redecorăm zona astfel încât să fie compatibile toate elementele urbane din Centrul Civic. Noul ceas poate reda 140 de melodii, iar în această perioadă va rula 50 de colinde, în ton cu Sărbătorile de Iarnă“, a precizat primarul Marcel Vela.

Vechiul ceas va fi amplasat de municipalitate anul viitor în cartierul Pipirig.