Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – 2014 vine cu mai multe zile libere pentru români decât 2013. Anul începe cu trei zile libere, 1, 2 şi 3 ianuarie, majoritatea românilor urmând a se întoarce la muncă abia luni, 6 ianuarie.

Potrivit Codului Muncii, prima şi a doua zi de Paşte, 20 şi 21 aprilie, sunt zile libere, dar şi 1 mai, care pică într-o joi şi, de obicei, mulţi îşi vor lua, sau vor primi liber, şi vineri, astfel că întreaga perioadă se va transforma uşor într-o mini-vacanţă de patru zile.

Tot potrivit Codului Muncii, în prima şi în a doua zi de Rusalii nu se lucrează. În 2014, Rusaliile sunt celebrate în zilele de 8 şi 9 iunie, adică duminică şi luni. Zi liberă legală este şi 15 august, atunci când ortodocşii şi catolicii celebrează Adormirea Maicii Domnului, încă un weekend prelungit pentru români, căci 15 august pică într-o zi de vineri. Prilej de odihnă sau vacanţă au românii şi de Sf. Andrei, şi de Ziua României. În 2014, ziua Sf. Andrei pică duminica, iar 1 decembrie într-o luni. În 2014, Craciunul va fi sărbătorit într-o joi, iar potrivit Codului Muncii şi 26 decembrie este zi de sărbătoare legală şi nelucrătoare.

De asemenea, angajatorii sunt obligaţi să acorde două zile libere în 2014 pentru fiecare dintre celelalte sărbători religioase anuale, declarate ca atare de cultele legale, altele decât creştine, precizeaza Codul Muncii. Amenzile pentru neacordarea liberelor legale sunt cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei.

Adaugă comentariu